Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Sibiu sfătuiesc firmele și unitățile publice să se conecteze la sistemul de alertă din dispeceratul unității. Prin montarea unei stații și a unor senzori care să detecteze fumul încă de la debutul unui potențial incendiu pagubele pot fi limitate la minimum. Senzorii de fum dau alerta de incendiu iar pompierii pot ajunge in timp util la intervenție prevenindu-se astfel incendii de proporții cum a fost cel din luna octombrie de la o firmă sibiană.
Până la momentul de față și-au făcut infrastructura necesară și s-au conectat la dispeceratul ISU aproximativ 300 de firme și unități publice. Etalon în domeniu este Muzeul Național Brukenthal. Decizia unității culturale a fost luată în incercarea de a proteja patrimoniul deținut.
” Avem foarte multe clădiri din județ, în special din municipiul Sibiu racordate. În momentul în care un senzor detectează fum dă alarma la noi și nu se mai așteaptș până când cineva vede flacăra ca sa ne sune. Pentru că în momentul în care se vede flacăra incendiul este deja propagat! Dacă un senzor detectează fum e o altă fază a incendiului și atunci altfel se poate lichida și astfel se reduce riscul de victime sau pagube.”, explică șeful ISUSibiu, Cosmin Balcu.
Investiția pentru acest sistem de protecție este minimă în comparație cu gradul de siguranță în cazul unui incendiu Ba mai mult, conectarea la ISU este gratuită. Pe langă senzori și centrala specială care oricum trebuie să fie achiziționate, investiția lunară constă din plata unui abonament pentru cartelă SIM cu internet. Aceasta are rolul de a transmite semnalul de alertă în cazul în care se detectează fum.
” Este o cheltuială de până în 10-15 euro zic eu, pe lună pentru un abonament la un operator economic. În schimb beneficiul este major! Își salvează proprietatea, bunurile!”, mai adaugă șeful ISU.