32.4 C
Sibiu
vineri, iulie 4, 2025

TKD Champions League, în căutarea „sportivului complex”

Cele mai citite

Începutul lunii mai aduce la Sibiu un eveniment sportiv de excepţie pentru oraşul nostru. Este vorba despre TKD Champions League, concurs care celebrează performanţa în domeniul taekwondo-ului. Întrecerea va aduce cei mai puternici şi mai importanţi luptători din ţara noastră, care se vor bate pentru titlul de „campion absolut” în arta taekwondo-ului. Turneul se adresează tuturor practicanţilor celebrului sport corean, încadraţi la grupa de seniori masculin şi având minim gradul 2 Gup (centura roşie) în această disciplină. Scopul este acela de a descoperi „sportivul complex”.

banner
banner
banner

Gradul de dificultate al probelor de concurs fiind unul foarte ridicat. Astfel, ei vor trebui să se ridice la cel mai înalt nivel la lupte, tull, spargeri forţă şi tehnici speciale. Concurenţii vor trebui să parcurgă cele patru probe cât mai bine, cel mai bun punctaj la final aducând distincţia de campion absolut celui care îl va reuşi, o sumă importantă şi mai ales trofeul TKD Champions League. Cei mai buni participanţi de la fiecare probă vor primi diplome, trofee şi premii în bani. Competiţia este organizată de PUMA Club Sibiu şi va avea loc în Sala Transilvania în data de 10-11 mai.

Publicitate
Cick
spot_img
Ultimele știri

Și-a dat nevasta afară din casă. Polițiștii sibieni au emis ordin de protecție împotriva unui bărbat

Joi, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săliște au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva unui bărbat în vârstă...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect