A concurat pe marile pârtii ale lumii, la unele din cele mai importante competiții ale sportului alb. Indiferent de climă și temperaturi, el a cucerit titluri naționale și a urcat pe podiumul competițiilor internaționale. A trecut prin bucurii și dezamăgiri în schiul alpin, sport pe care îl practică cu atâta pasiune de peste 20 de ani și care l-a făcut să fie omul care este azi. Aceasta este povestea lui Alexandru Barbu, sibianul care se pregătește pentru a doua Olimpiadă din carieră.
Întâlnirea cu schiul a fost destul de devreme pentru Alexandru Barbu. Între 1987 și 1989, tatăl său era șef de stațiune la Păltiniș, iar el și fratele său își petreceau iernile acolo. Sportul a început ca o plăcere, ca un hobby. De la 6 ani, el a intrat în grupa de performanță de la Șoimii și de atunci încoace își petrece iernile pe pârtie. ”Când am fost mic era plăcerea aceea de a sta în zăpadă. Tot timpul mi-a plăcut anotimpul iarna. Aveam colegi de clasă ce practicau ski-ul și eram tot timpul împreună. Acum, lucrez în aer liber și e plăcerea aceea a scrâșnetului zăpezii când este frig. Îți dă alt tonus, te trezești fericit. Bucuriile cele mai mari la ski sunt atunci când ești cu toți colegii și prietenii cu care concurezi. Îți legi prietenii. Pot spune că am prieteni peste tot în lume. Ca dezamăgiri sunt când știi că poți câștiga un concurs, iar dintr-o neatenție ieși afară sau de pe locul 1 ieși pe locul 5. Dar, sunt lucruri care se întâmplă și trebuie să-ți asumi tot timpul lucrul acesta”, spune Alexandru Barbu.
Mircea Bologa și Bebe Răileanu au fost primii săi antrenori. Mihaela Pera și Gas Demargio, Nicola Paulon și fratele Sebastian Barbu sunt tehnicienii care l-au ajutat pe Alex. Pe partea fizică, profesorul Petre Manu a fost instrumental de-a lungul anilor. Idolul său a fost italianul Alberto Tomba, triplu campion olimpic, dublu campion mondial și de 50 de ori câștigător în Cupa Mondială. Proba sa favorită este cea de slalom. Îi plac pârtiile mai puțin abrupte, dar se descurcă pe orice tip de pârtii. Adrenalina cea mai mare este la proba de coborâre, iar cea mai mare plăcere a sa este când sare și se desprinde câțiva metri în aer, la 80-100 la oră. Momentul acela este cel mai frumos sentiment pe care îl poate avea pe pârtie și care este de nedescris pentru schior. Ca pasiuni, îi place sailing-ul și golful, iar automobilismul este o moștenire de la tatăl său pe care el și fratele Sebi o au. Nu există o zi fără sport pentru Alex Barbu. ”Schiul alpin este cel mai complex sport zic eu. Treci prin toate sporturile în perioada de pregătire pe uscat. Nu faci doar forță sau doar alergări. După aceea, trebuie să te pregătești mental pentru că ești 8 luni de zile la temperaturi cu minus și aia e cel mai greu să treci peste lunile acelea de frig. Trebuie să te dedici minim 11 luni și să muncești în continuu”.
Accidentări foarte grave
Nu a fost scutit de accidentări, din contră a suferit cinci intervenții care pe mulți i-ar fi făcut să renunțe. ”Nu am avut momente în care să mă gândesc să renunț, dar a fost foarte multă frustrare pentru că muncești foarte mult și poate să se strice totul într-o cursă de un minut. Tu te antrenezi sute de ore și distrugi totul într-o secundă sau un minut”, a declarat sportivul.
Disciplina, cel mai important element
Crede cu tărie în puterea disciplinei și spune că doar așa poți face performanță. ”După ce am crescut și am înțeles ce înseamnă sportul m-am dedicat să fac ceva bine și să-mi rămână numele pentru următoarea generație. Ca să fii schior în România și să reziști mulți ani este nevoie de disciplină. Poți să faci orice dacă ai puțină disciplină cu tine. Poți să te întâlnești cu prietenii, poți să faci sportul pe care ți-l dorești, poți te duci în concediu. Ai timp de orice, doar că serile ți se termină mai repede ție decât la prietenii tăi care nu fac sport. Acum tentațiile sunt mari. Toate lumea are un telefon, toată lumea se joacă, toată lumea are un calculator acasă și nu îți mai acorzi timp pentru tine deoarece e mult mai interesant să te joci cu orice altceva decât să faci sport. Eu zic că antrenorii reușesc să atragă sportivul ca să facă sport, iar antrenorul trebuie să-l facă să continue”, mai spune Alex.
Prezența la Jocurile Olimpice, cea mai mare realizare a sa
Cel mai important rezultat al său este legat de Jocurile Olimpice de la Sochi (Rusia 2014), acolo unde România a fost reprezentată de 24 de sportivi. Alexandru Barbu a reușit să termine pe locul 21 în proba de slalom. Performanță, care alături de același loc ocupat de Eva Tofalvi la Biatlon, a fost cel mai bun al țării noastre în probele individuale. A fost un rezultat bun, ținând cont de faptul că sportul românesc în disciplinele de iarnă se află la o distanță uriașă ca nivel față de cele mai puternice țări din lume. ”La Sochi am reușit să-mi fac calificarea cu un sezon înainte, dar la proba de Super Combinată, nu la Slalom. Au fost 2 ani de muncă la proba de slalom. Dorința a fost top 30. Rezultatul nu a fost extraordinar la slalom uriaș (48), dar satisfacția a fost mare pentru că a fost o cursă grea și foarte lungă. La slalom, după prima manșă eram pe locul 45 și am zis că a doua manșă mergem cât se poate de bine și fără greșeli. Când am ajuns jos și am văzut locul 21 a fost cel mai nebun moment din carieră”, își amintește schiorul.
”Ne lipsește școala de a învăța ce înseamnă schiul alpin modern și schiul alpin de performanță”
Diferența dintre sportul românesc în ceea ce privește disciplinele de iarnă față de cele din țări precum Germania, Rusia, Elveția, Austria, Cehia, Italia, Slovacia, Slovenia, Suedia, Norvegia, Finlanda ș.a. este foarte mare din toate punctele de vedere. Pornind de la infrastructură, la numărul de sportivi și antrenori existenți, la interesul statului pentru sport sau a condițiilor de pregătire. După părerea lui Alex, schiul în România se face la nivel de hobby, la nivel de amatorism. ”Nu ne putem ridica la nivel acelora de afară. Ne lipsește școala de a învăța ce înseamnă schiul alpin modern și schiul alpin de performanță. Noi în România încă îl facem la nivel de hobby, la nivel de amatorism”.
JO din 2018 se desfășoară în Asia
În acest an, sibianul a câștigat două întreceri la slalom și și-a asigurat calificarea pentru o nouă ediție a celui mai mare eveniment sportiv de pe planetă, JO. Alexandru Barbu va fi prezent la concursul de la Pyeongchang. Întrecerea din Coreea de Sud se va desfășura între 9 și 25 februarie 2018. Până în acest moment, doar alți patru sportivi din țara noastră și-au asigurat prezența pe continentul asiatic. ”Olimpiada este cu totul altceva decât orice altă competiție! Pentru Pyeonchang, ideea este să fac antrenamentul cât mai bun, să fie pregătirea fizică și specifică la un nivel foarte înalt. Sper să reușesc să câștig cât mai multe concursuri internaționale până în luna februarie. Ca rezultat de Olimpiadă îmi doresc sub locul 20, să fac un rezultat și mai bun față de cel de la Sochi”, a declarat Alexandru Barbu. Până atunci, schiorul se pregătește de startul noului sezon, primul concurs de Cupă Mondială fiind la sfârșitul lunii octombrie.