Asociaţia Salvatorilor Montani Sibiu a organizat primul concurs de schi de tură în Păltiniş în cadrul proiectului „Educaţie montană prin ski” derulat împreună cu Primăria, Consiliul Local şi Casa de Cultură a Municipiului Sibiu. La eveniment au participat 25 de iubitori ai schiului, avansaţi şi începători, în ciuda gerului şi vântului puternic, care i-a făcut să renunţe pe o parte din cei anunţaţi anterior. Traseul de circa 10 km, cu startul pe Pârtia Onceşti, fără dificultăţi tehnice, a fost parcurs de către toţi participanţii cu timpi între o oră şi trei ore. Astfel, clasamentul final a fost la tineret următorul: Oprea Ovidiu, locul 1, Gutt Robert, locul 2, Marinică Adrian, locul 3 şi Gândilă Fabian, locul 4. La secţiunea seniori locul 1 a fost ocupat de Boeraş Dumitru, locul 2 de Oros Doru, locul 3 de Avram Cornel şi locul 4 a revenit lui Dinu Petrişor. „Acest eveniment se vrea unul de tradiţie, astfel ASMS doreşte ca anul viitor să organizeze o nouă etapă la care să participe schiori şi din afara Sibiului”, a declarat organizatorul Teodor Tulpan. (C.B.)
Cele mai citite
Ultimele știri
FOTO: Motociclistul ucis de urs pe Transfăgărășan și-a filmat ultimele clipe de viață
Publicația italiană Il Giorno a publicat imagini filmate de motociclistul italian cu puțin timp înainte de a fi ucis...
Articolul precedent