17.4 C
Sibiu
sâmbătă, aprilie 18, 2026

Debut fără gol la primul meci cu Liviu Ciobotariu

Cele mai citite

FC Hermannstadt a obținut primul punct din acest an. În urmă cu puțin timp în urmă, Liviu Ciobotariu a debutat pe banca sibienilor, iar echipa sa a avut o evoluție bună, însă golurile au lipsit din jocul cu Academica Clinceni și meciul s-a terminat 0-0.
FC Hermannstadt a remizat cu Academica Clinceni în cel de-al patrulea meci al etapei din Liga I. Alb-roșii au început mai bine duelul de la Călărași, însă Addae și Sîntean nu l-au putut învinge pe goalkeeper-ul advers, cu două lovituri de cap. Nici Pashov de la gazde nu a găsit drumul către gol, el ratând din careu pentru Academica. Până la pauză, echipa noastră a mai avut două ocazii, însă Sîntean și Dâlbea nu au putut schimba scorul de pe tabelă și s-a intrat la pauză cu 0-0.
În repriza secundă, cele două formații nu și-au creat faze importante până în minutul 78, moment în care Addae a avut o oportunitate bună de la 22 de metri, însă a tras slab și balonul s-a dus pe lângă poartă. Sibiul putea pleca de la Clinceni cu 3 puncte, după o pasă superbă între linii a lui Mayoral, însă Karanovic nu a profitat de aceasta și meciul s-a încheiat 0-0.
După acest rezultat, FC Hermannstadt a ajuns la 16 puncte în competiție și este pe locul 13. De partea cealaltă, Academica Clinceni are cu 10 mai multe și se află pe poziția a cincea.

spot_img
Ultimele știri

Cum îți afectează junk food-ul memoria în doar patru zile: studiu recent despre impactul dietei bogate în grăsimi asupra creierului

Consumul de alimente de tip junk food, precum cheeseburgerii și cartofii prăjiți, nu influențează doar silueta, ci poate avea...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect