Alexandra Hudea, campioană și vicecampioană națională la 1.500 și 3.000 de metri

spot_img
Cele mai citite

În perioada 12-13 martie sala Ioan Soter din cadrul Complexului Național Lia Manoliu din capitală a găzduit a 40-a ediție a Campionatelor Naționale de Atletism Under 18.
Municipiul Mediaș a fost reprezentat de către doi sportivi care sunt atleți ai Clubului Sportiv Școlar Mediaș, respectiv Ciprian Varga și Alexandra Hudea din clasa a IX-a Științe Sociale. Dacă Ciprian Varga a participat la finala de 1.500 de metri, pe care a încheiat-o cu un timp de 4 minute, 35 de secunde și 2 sutimi, Alexandra Hudea a luat startul în două finale ale competiției, reușind să urce de fiecare dată pe podium.
Astfel, Alexandra a câștigat titlul național la proba de 3.000 de metri, pe care a încheiat-o in 10 minute, 2 secunde și 87 de sutimi, trecându-și in palmares o nouă medalie de aur. De asemenea, sportiva medieșeană a încheiat pe locul al doilea proba de 1.500 de metri, cu timpul de 4 minute, 32 de secunde și 97 de sutimi.
Alexandra Hudea este elevă a Liceului Teoretic “Axente Sever” și are dublă legitimare sportivă, la Clubul Sportiv Școlar Mediaș și respectiv la Atletic Club Mica Romă din Blaj. La clubul medieșean Alexandra Hudea este pregătită de antrenorul Vasile Ibășfălean.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Troiță și parc de reculegere, pentru cei 80 de vârstnici de la UAMS Săliște

Un loc de liniște, credință și apropiere sufletească a fost amenajat în curtea Unității de Asistență Medico-Socială (UAMS) Săliște,...

Știri pe același subiect