21.3 C
Sibiu
miercuri, mai 21, 2025

Alergare montană ”Urme pe Play”, la Rășinari

Cele mai citite

Asociaţia Tură în Natură Sibiu îi invită pe toți cei interesați la Rășinari pe 15 aprilie pentru a lăsa împreună cu membrii asociației Urme pe PLAY într-un concurs de alergare montană.
„Îi așteptăm pe alergătorii cu experiență pentru care pregătim un traseu de semimaraton, pe cei care vor să-și încerce limitele într-un cros de 10 kilometri de alergare montană, copii care vor să descopere în alergare alături de adulți o zonă de poveste, dar și pe gurmanzii pentru care pregătim specialități cu gust local. Te invităm să alergi pe colinele ce străjuiesc satul Rășinari la început de munte si de calendar, în vremea când primăvara împinge la deal iarna și când oierii încep un nou ciclu ancestral. Hai pe-un picior de plai cu tradiție și suflet, într-un colț de natură încremenită în timp, ca într-un muzeu viu dintr-un alt tărâm. Aleargă cu sufletul și ochii deschiși, încarcă-te cu magia a ceva ce nu poate fi povestit ci trebuie trăit”, explică organizatorii.
Detalii despre eveniment sunt disponibile pe pagina de internet dedicată evenimentului http://www.urmepeplay.ro si pe event-ul creat pe pagina de facebook Tura-in Natura. Cei interesați sunt așteptați în 15 aprilie, la ora 8, în piața din centrul localității Rășinari. Concursul de alergare montană ”Urme pe Play” este organizat de Asociația Tură în Natură Sibiu alături de Asociația Pensiunilor Agroturistice din Rășinari cu sprijinul financiar al Primăriei Rășinari.

Publicitate
Ultimele știri

INTERVIU Raluca Crețu. Bilstein, locul de unde Maratonul face „Pași pentru oraș”

Bilstein, una din primele companii cu investiție străină în România și cu o prezență dinamică de aproape 30 de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect