Un nou component al FC Interstar Sibiu se va pregăti cu Academia lui Arsenal Londra. Alexandru Oroian pleacă în Grecia pentru a fi testat de către tehnicienii care se ocupă de viitorul celebrei formaţii britanice. Fotbalistul este născut în anul 2001 şi activează la grupa pregătită de Florin Bratian şi Andrei Benedek. El a fost remarcat în cadrul turneelor zonale şi finale ale juniorilor D din sezonul 2013-2014, când şeful scouterilor pentru Europa de Est al londonezilor l-a urmărit pe viu cum evoluează. Alexandru Oroian este al doilea jucător care are această şansă, după ce Constantin Gîrjoabă a fost chemat la rândul său în lunile iunie şi iulie. „Ace” va fi prezent de mâine până joi la Salonic. Horaţiu Băra Graeff (fost antrenor Alex Oroian): „Sperăm să aibă aceeaşi soartă ca şi Tin Gîrjoabă, şi anume să treacă testările, impresionând prin joc pe toţi cei din Grecia pentru a putea ajunge la următorul nivel. Este o onoare deosebită pentru noi să răspundem solicitărilor şi să trimitem doi jucători în probe la numai câteva luni distanţă. În ultimele şase luni de zile, cei responsabili cu descoperirea de talente pentru Arsenal, au vizionat peste zece meciuri ale grupelor noastre de copii născuţi în anii 1998, 1999, 2000 şi 2001. Nu putem decât să fim mândri de acest lucru. Îi ţinem pumnii strânşi lui Alex, şi avem încredere în el. Sunt convins că va face o figură frumoasă”.
Cele mai citite
Ultimele știri
Papervee, soluția fără hârtii pentru Resursele Umane. Produsă în Sibiu de trei tineri antreprenori
Când ne gândim la produs local, de cele mai multe ori avem în minte ceva palpabil: o bijuterie, mobilă,...
Articolul precedent