Creditat cu prima şansă dintre rutierii non-britanici la a răsturna supremaţia acestora din ultimii şase ani la Red Bull Romaniacs, spaniolul Alfredo Gomez a început perfect competiţia numărul I din lume în ceea ce priveşte hard enduro. Ibericul a câştigat Prologul Red Bull Romaniacs 2016 la clasa principală, GOLD. El s-a impus de o manieră entuziasmantă, în 17 minute şi 53 de secunde. După o sesiune de calificări în care nu a mers extraordinar, Gomez a recuperat în cursa propriu-zisă, şi-a depăşit toţi adversarii şi a luat peste 1 minut avans faţă de câştigătorul din ultimii doi ani, Jonny Walker. „A fost foarte bine. În această dimineaţă (n.r. calificări) am comis două greşeli prosteşti care m-au costat şi m-au dus în linia a doua, dar pe urmă am evoluat foarte bine pe toată durata prologului. Am avut un ritm bun, m-am concentrat bine şi am reuşit să fiu în faţa tuturor. Sunt foarte fericit pentru etapa de azi. Romaniacs este o cursă foarte lungă. Voi încerca să mă aflu acolo sus, să mă lupt pentru podium şi să câştig competiţia”, a spus la final învingătorul pentru Sibiu 100%.
„O să concurez până cad jos”
Jonny Walker a fost al doilea după ce a pierdut mult timp pe traseu. Englezul şi un alt rider s-au împotmolit într-un obstacol. „A fost o cursă bună, pentru mine a fost stricată de o greşeală pe traseu şi am rămas înţepenit mult timp. Sunt fericit cu locul II, pot câştiga 5 minute mâine în cursă. Anul acesta sunt 5-6 rideri puternici. Cred că va fi cea mai mare bătălie pe care am avut-o aici. De mâine va fi greu. Cel mai important este să îmi menţin o poziţie bună pentru că Red Bull Romaniacs nu se câştigă în prima zi, a doua sau a treia, ci în ultima zi. O să mă lupt pentru podium în fiecare zi şi sper să pot câştiga la sfârşit”, a declarat Jonny Walker.
Podiumul întrecerii a fost completat de Graham Jarvis, cvadruplu învingător la Romaniacs. „Regele carpaţilor” a fost mult timp pe locurile 4-6, dar pe finalul concursului a reuşit să ajungă pe trei. „Nu aş fi aici dacă nu cred că pot câştiga. Aceşti tineri rideri vin din urmă şi câştigă tot mai mult experienţă. Eu sunt cu un an mai în vârstă aşa că este şi mai dificil. O să concurez până cad jos. Prologul este întotdeauna dificil, 15 minute peste lemne şi pietre sunt dificile. Organizatorii au umplut containerele cu apă şi a fost foarte alunecos. Însă, cel mai dificil a fost proba scărilor unde fiecare a încercat să ajungă primul”, a spus la final cel mai important concurent din RBR.
Vremea, un mare impediment pentru rideri
Vremea a constituit o problemă în acest an pentru concurenţi. Toţi riderii au părut extenuaţi la final, fiind extrem de cald afară, iar obstacolele puse de organizatori în cale le-au dat bătăi de cap acestora. La concursul desfăşurat pe Bulevardul Coposu au fost prezenţi câteva mii de spectatori.












