Formația din Cisnădie a fost printre echipele care au avut un an bun în handbalul feminin intern și extern. Având un lot nu foarte numeric precum are CSM București, SCM Râmnicu Vâlcea sau Corona Brașov, antrenorul Alexandru Weber a găsit soluțiile bune și a avut rezultate excelente cu Măgura. Pe plan intern, reprezentanta județului nostru este pe locul 8, cu un meci mai puțin și la numai 3 puncte de locul 4 pe care l-a ocupat la finalul sezonului trecut. Măgura Cisnădie a câștigat 5 meciuri, a terminat un joc la egalitate și a pierdut 4 partide, iar ca golaveraj are +18, fiind a patra la acest capitol.
Duel european înainte de Revelion
Măgura Cisnădie va încheia acest an cu un meci, ultimul din etapa a unsprezecea a Ligii Florilor. Mihaela Ani Senocico și colegele sale vor primi vizita echipei CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud, jocul urmând a se disputa în 29 decembrie, în Sala Polivalentă. Va fi un duel european între cele două trupe, care sunt reprezentantele țării noastre în grupele Cupei EHF. Măgura s-a calificat acolo după două tururi în care a trecut de ucraineencele de la HC Galychanka Lviv și spanioloaicele de la Rocasa Gran Canaria, pe când bistrițencele pregătite de Horațiu Pașca au luat locul Coronei, după scandalul de dopaj al brașovencelor care au făcut terapie cu laser intravenos.
Grupa teribilă pentru Măgura
Pe plan extern, Măgura este echipa care reprezintă cel mai mic oraș din grupele Cupei EHF. HC Podravka Vegeta (Croația), Siofok KC (Ungaria) și Copenhaga (Danemarca) vor fi adversarele Măgurei Cisnădie acolo. Grupa este extrem de dificilă pentru românce, Podravka fiind o formație obișnuită cu meciurile din Champions League, Copenhaga a urcat ca nivel european în ultimii ani, iar unguroaicele de la Siofok reprezintă cel mai puternic campionat de pe ”vechiul Continent”. Măgura va începe meciurile din această fază în 5 ianuarie, în deplasare la formația croată.
Derby în Cupa României
Pe lângă campionat și Cupa EHF, Măgura Cisnădie se mai luptă pentru trofeul Cupei României. Handbalistele lui Weber sunt calificate în șaisprezecimi, fază în care vor avea un duel de foc contra echipei numărul I a țării, SCM Râmnicu Vâlcea. Super derby-ul din cupă se va disputa în Sala Polivalentă din Cisnădie, în 15 ianuarie.