Andreea Necşoiu a stabilit un nou record naţional la aruncarea suliţei. Acest lucru a fost reuşit la Grand Prix-ul tradiţional de la Bacău, diputat duminica aceasta. Atleta de la CSŞ Şoimii Sibiu a propulsat suliţa 47,66m, performanţă de departe peste toate ce s-au stabilit la junioare II. Vechiul record era de 44,86m şi îi aparţinea tot ei, fiind stabilit în 6 martie 2014. Cu acest rezultat fantastic, ea a realizat baremul de participare la concursul de selecţie European pentru calificarea la Jocurile Olimpice. De asemenea, ea va participa la Campionatele Balcanice pentru juniori II (15 mai) în localitatea Silven din Bulgaria unde va putea să îşi îmbunătăţească performanţa şi să continue seria de senzaţie din acest an. Ea are un program foarte încărcat de competiţii, plus finalul de an şcolar la Liceul Onisifor Ghibu (clasa X). Sportiva fantastică este pregătită de prof. Petre Manu şi Ligia Cuciorovschi.