19.1 C
Sibiu
joi, iulie 31, 2025

Andreea Ţopa, luptătoarea de talie internaţională

Cele mai citite

Andreea Topa&Dora HangaAndreea Ţopa este o adevărată campioană! Dintr-o sportivă care nu a fost talentată, ea a reuşit prin multă muncă şi ambiţie să devină multiplă Campioană Naţională, Campioană Europeană, multiplă Campioană Mondială şi Vicecampioană Balcanică în disciplina pe care o practică de aproape cincisprezece ani, karate shotokan. La 18 ani, ea are centura neagră 1 Dan şi este unul din cei mai buni sportivi ai judeţului nostru, iar în disciplina sa este printre luptătorii de top ai lumii. Dovada cea mai bună în acest sens este în concursuri, de unde se întoarce cu multe distincţii, ultima reuşită a sa fiind la jumătatea lunii iunie, la Dublin, unde a devenit triplă campioană mondială.


Andreea Ţopa s-a născut în Mediaş. Ea a început să practice karate shotokan de la vârsta de 4 ani. Primul său tehnician a fost Dorin Ţichindelean de la Clubul Sportiv Ippon Mediaş. Apoi, cu timpul a ajuns să se antreneze cu Răzvan Hanga şi Dora Ţichindelean Hanga (foto sus), ambii foşti campioni mondiali la karate. „Tata a făcut judo în copilăria şi adolescenţa sa. S-a gândit să facă şi copii lui acelaşi sport. Nu a găsit judo în Mediaş aşa că ne-a dat pe mine şi pe fratele meu la karate”. Nu numai că i-a dat, ba mai mult chiar i-a obligat să meargă la sport, precum îşi aminteşte chiar ea. Cu timpul, obligaţia a devenit plăcere pentru Andreea, care face acest lucru de aproape 15 ani. Ea a ajuns să facă parte dintr-un colectiv puternic de luptători şi antrenori, să îi fie drag să meargă la antrenament, iar artele marţiale au devenit un stil de viaţă pentru ea. „Când eram mică mă duceam la karate pentru că eram obligată de tata. Cu timpul a devenit o plăcere să merg la antrenament. Să fac sport, să îmi văd colegii şi de a fi acolo într-un colectiv”, spune Andreea. Îşi aminteşte faptul că la prima competiţie a luat un loc II şi un loc III. Asta după un an sau doi de muncă la sală. Rezultatele nu au venit aşa rapid, până la vârsta de 13 ani a reuşit foarte puţin să fie pe podium, dar apoi a luat medalii după medalii la toate competiţiile naţionale şi internaţionale la care a participat. „Nu am fost partea talentată. Talentul îl are fratele meu, eu am fost cu munca. Mi-am dat seama că sunt valoroasă la 13 ani când am început să câştig şi să mă clasez între primele 3. Până atunci am fost tot timpul lângă podium”, îşi aminteşte campioana noastră.

„Karate te disciplinează şi te învaţă să te organizezi mai bine”!
După ani de karate, ea a înţeles importanţa sportului pentru oameni şi cât de mult o ajută disciplina pe care o practică în fiecare zi. „Am văzut copii mult mai ok când au ieşit de la antrenament decât când au intrat. Karate este un sport în care te implici mai mult decât numai să alergi. Este foarte important şi pentru sănătatea ta. Devine un stil de viaţă, te disciplinează. Te învaţă să îţi pui mai bine lucrurile la punct. Ca de exemplu, pe mine m-a ajutat să-mi organizez mai bine timpul între antrenamentele de karate, şcoală, învăţat, mers în alte ţări, ieşit în oraş, etc”, spune karatista. Prima sa medalie europeană a venit în 2010 în Italia, iar cea mondială în 2014, în Polonia. De atunci au urmat performanţe care de care mai frumoase naţionale şi internaţionale, care sunt rezultatul întregii munci depuse de ea. Muncă de care este foarte mândră. „Am investit timp în ceva care a meritat cu adevărat”.

„Băieţii s-au minunat că fac karate. Când s-au văzut pe jos pentru că s-au luat de mine, atunci au înţeles”
Cele mai frumoase amintiri ale sale sunt date de momentele în care a ştiut că este pe primul loc pe podium. Cel mai urât este momentul când şi-a fisurat prima dată nasul. „Asta e se întâmplă, nu facem balet”, îşi aminteşte Andreea. Colegii ei s-au mirat că face karate, iar băieţii au „păţit-o” pentru că s-au luat de ea. „Băieţii s-au minunat că fac karate. Când s-au văzut pe jos pentru că s-au luat de mine, atunci au înţeles”, îşi aminteşte Andreea. Se descrie pe ea ca fiind muncitoare şi ambiţioasă. Urăşte când vine cineva care nu se pricepe cu adevărat într-un lucru şi îi spune că ştie mult mai bine decât ea ceea ce face, şi încearcă să îi spună ceea ce să facă. Facultatea de inginerie este obiectivul său în materie de educaţie
În timpul liber, Andreei îi place să meargă la sală, să iasă cu prietenii în oraş, să meargă la piscină, să citească o carte, să se distreze şi să se relaxeze. Nu mănâncă prăjeli, în rest nu e mofturoasă la mâncare. Îi place să asculte aproape orice tip de muzică, în afară de manele, populară şi hard rock. Ed Sheeran, Queen, Scorprions sau Rihanna sunt câteva dintre preferinţele sale în materie de muzică. În acest moment, ea a terminat clasa a XI-a la Liceul Teoretic St. Ludwig Roth din Mediaş, iar la anul va avea Bacul. Îşi doreşte ca pentru viitor să ajungă la Facultatea de Inginerie, pe care vrea să o facă în străinătate.

Biografie
Data naşterii – 30.11.1997
Studii – Şcoala Generală nr.9 Hermann Oberth Mediaş
– Liceul Teoretic St. Ludwig Roth Mediaş, secţia germană, clasa a XII-a
Club – CS Ippon Mediaş
Câteva rezultate obţinute în ultimii ani:
2013
Campionatul European (Anglia)
Locul III la kata individual
Locul III la kumite individual
Locul II la echipe rotativ
Locul II la echipe shobu sanbon
2014
Campionatul Mondial (Polonia)
Locul I la kata echipe
Locul I la echipe rotativ
Locul I la echipe shobu sanbon

Locul II la kumite individual
Campionatul European (Italia)
Locul I la echipe rotativ
Locul I la shobu sanbon

Locul II la kumite individual
Locul III la kata individual
Campionatul Naţional
Locul I la kumite individual
Locul II la kata individual
Cupa Campionilor Europeni
Locul I la kumite individual
2015
Campionatul Mondial (Slovenia)
Locul I la kumite individual
Locul II la echipe rotativ
Locul II la echipe shobu sanbon
Campionatul European (Belgia)
Locul I la kumite individual
Locul I la echipe shobun sanbon

Locul II la kata individual
Campionatul Naţional
Locul III la kumite individual

2016
Campionatul Mondial (Irlanda)
Locul I la kumite individual
Locul I la echipe rotativ
Locul I la echipe shobu sanbon

Campionatul Balcanic (Slovenia)
Locul III la kumite individual
Locul II la echipe rotativ
Locul II la echipe shobu sanbon
Campionatul Naţional
Locul I kata individual
Locul II kumite individual

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Urs pe DN 1 în zona Fântânița Haiducului

În urmă cu puțin timp, pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, a fost semnalată prezența unui urs...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect