Aproape 650 de alergători au luat startul, sâmbătă, din Piața Huet, la o ediție specială și atipică a Maratonului Internațional Sibiu, lăsând urme pentru 30 de cauze și fiind încurajați de circa 300 de voluntari. La aceștia se adaugă câteva zeci de alergători care au participat deja în afara evenimentului public, la categoria „Aleargă Oriunde” – opțiune la care se mai poate participa până în data de 1 octombrie.
„Practic, Maratonului Internațional Sibiu este singura competiție de alergare de șosea de acest calibru din România, care s-a desfășurat până la momentul dat, în acest an dificil. Chiar dacă noul coronavirus ne-a dat afară pe ușă, alergătorii au reintrat, la propriu, pe (poarta-)geam. Porțile de start și de finish au fost realizate, la fel ca-n ultimii ani, de artistul sibian Ștefan Radu Crețu, iar tema ediției -Al(l)one – a fost pusă la punct cu ajutorul lui Dan Perjovschi. Fiecare alergător, care și-a depășit fricile și limitele, acceptând să lase urme în acest an pentru cauza preferată, merită felicitări și un loc pe podium. Dar o parte dintre participanți au muncit și pentru a obține cei mai buni timpi”, spun organizatorii evenimentului, respectiv reprezentanții Fundației Comunitare Sibiu.
Cei mai rapizi alergători de la fiecare cursă au fost:
Cros Visma
Feminin: 1. Silvia Teodora Obrejan: 00:20:55 2. Ana Sarosi: 00:21:58 3. Ina-Cristina Ilie: 00:22:12
Masculin: 1. Francisc Sarosi: 00:17:53 2. Adrian Deac: 00:19:58 3. Ion Paraschiv: 00:20:19
Maraton Continental
Feminin: 1. Maria Magdalena Veliscu: 03:17:18 2. Mirela-Luciana Albu: 03:32:20 3. Angela – Lacramioara Teodorescu: 03:40:19
Masculin: 1. Silviu Stoica: 02:45:42 2. Ionuț-Valentin Copp: 02:52:59 3. Adrian Duicu: 02:55:00
Semimaratonul Elrond
Feminin: 1. Diana Panța: 01:28:24 2. Ibolya Torok: 01:29:22 3. Maria Gabriela Herman: 01:31:10
Masculin: 1. Daniel Scrob: 01:17:20 2. Cristian Serețan: 01:20:58 3. Adrian Prodan: 01:24:35
Zacaria 10K
Feminin: 1. Veronica Ciuntu: 00:50:20 2. Flavia Oroșan: 00:54:43 3. Evelyne Andreea Maxem: 00:55:22
Masculin: 1. Andrei Livezeanu: 00:36:27 2. Viorel Fleșer: 00:42:15 3. Ruben Devicente: 00:42:49
Squad Race by EshopWedrop
Feminin: 1. Amalia Ludușan: 00:14:20 2. Lorena Mihaela Gorbea: 00:14:50 3. Daria Nichitov: 00:15:26
Masculin: 1. Florin Enache: 00:10:28 2. Vlad Ardelean: 00:12:12 3. Darius Filip: 00:13:00
Marquardt TeamRun 4×5,3km
1. Arbitri Sibiu: 01:34:06
Clasamentul complet se găsește AICI.
În plus, conform tradiției, alături de cei mai buni alergători, pe podium au urcat cei mai buni fundraiseri, după cum urmează: Carmen Chindriș, de la Asociația „Sus Inima” (adulți); Boarnici Florian (4-5 ani); Victor Barna (6-7 ani); Luis Răduțiu (8-9 ani) și James Pătrașcu (10-12 ani). Premiul special pentru cea mai bună campanie de fundraising i-a revenit Asociației „Copil Unicat”. Doritorii sunt încurajați să participe în continuare la categoria Aleargă Oriunde până la 1 octombrie, dată limită până la care se pot face și achita și susțineri.
Până acum, cele 30 de cauze au peste 244.935 lei achitați și 290.959 de lei promiși, din targetul cumulat al cauzelor de 446.948 lei.