7.9 C
Sibiu
vineri, noiembrie 7, 2025

Aurelian Oprică a obținut o medalie la Box

Cele mai citite

Aurelian Oprică a urcat pe podiumul de premiere al Cupei României la box masculin, seniori. Sportivul legitimat la CSM Sibiu și antrenat de Emil Bihorean a fost printre cei mai buni la categoria 52 de kilograme. El a obținut medalia de argint în competiție, după o victorie în fața lui Andrei Dudulică de la clubul din Năvodari și o finală pierdută în fața lui Nagy Istvan de la Universitatea Cluj.

Cupa României la Box dedicată seniorilor s-a desfășurat în perioada 16-20 martie. Evenimentul a avut loc la Iași. Au participat cei mai buni pugiliști din țară. Finala dintre Oprică și Nagy a fost strânsă între cei doi pugiliști, meciul fiind egal la capătul primelor 2 reprize, iar boxerul de la ”U” a câștigat duelul în runda a treia. ”Aurelian este un băiat de viitor. El are doar 19 ani și este în primul an la seniori. La naționale vreau să luăm aurul. Până atunci, el trebuie să îmbunătățească pregătirea fizică și forța de lovire și să asculte mai mult la colț de antrenor”, a declarat antrenorul Emil Bihorean.

Este o nouă competiție pugilistică pe plan național unde clubul din județul nostru, CSM Sibiu obține cel puțin o medalie. De-a lungul timpului, boxerii de la CSM au fost mereu printre cei mai buni și au fost puține momente în care nu s-au bătut pentru locul 1. ”Vreau să mulțumesc conducerii de la Colegiul Economic George Barițiu din Sibiu pentru înțelegere. De asemenea, vreau să mulțumesc conducerii clubului CSM Sibiu pentru sprijinul acordat în competițiile pe care le desfășurăm. Sper ca în viitor să putem să facem rost de sponsorizări pentru a le da meciuri amicale sportivilor, altfel nu putem aștepta performanță mare de la ei. Au nevoie de meciuri fiindcă am stat aproape un an degeaba din cauza pandemiei”, a mai spus tehnicianul sibian.

Publicitate

Aurelian Oprică a început boxul pe finalul anului 2018, iar cu timpul a progresat alături de maestrul Bihorean. ”A fost prima mea Cupă de seniori. Am avut ceva emoții, meciurile au fost grele nivelul a fost foarte ridicat și a trebuit să trag tare de mine. Pentru mine înseamnă foarte mult această medalie de argint. Este o realizare mare. Mă bucur că am putut reprezenta orașul Sibiu și sper ca pe viitor să țintesc cât mai sus. Sunt bucuros, dar în același timp sunt și trist fiindcă puteam să iau locul 1”, a declarat Aurelian Oprică. Pentru boxer urmează Cupa Mărțișorului, iar în restul anului se va pregăti pentru obiectivul principal al sezonului: Campionatele Naționale. Eveniment unde va ataca titlul național. ”Cupa Mărțișorului o să o tratez ca atare. O să mă duc să câștig meciul, iar apoi o să trag tare pentru viitor. Naționalele sunt un obiectiv mare. Sper să progresez mai mult, iar cu antrenament și ambiție vreau să atac și acolo medalia de locul 1. Sper să îi fac pe antrenor și pe oamenii care mă susțin mândri de mine”, a mai declarat medaliatul cu argint al Cupei României.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

FOTO/VIDEO: Tâlhărie surprinsă în direct. O medieșeancă este trântită la pământ, iar agresorul îi fură geanta

O femeie a fost tâlhărită, vineri seara, pe strada Gheorghe Pop de Băsești din Mediaș, agresorul furându-i victimei geanta.Din...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect