1.2 C
Sibiu
miercuri, noiembrie 12, 2025

Avem cei mai buni fotbalişti din ţară! Jucătorii de la Interstar, campioni naţionali

Cele mai citite

interstar-2008-campioni1Veste minunată primită de la Arad! Cu puţin timp în urmă, fotbaliştii grupei 2008 a clubului Interstar Sibiu au devenit campioni naţionali. Ei au câştigat „Memorialul Gheorghe Ene” şi au demonstrat tuturor că sunt cei mai buni jucători din România la categoria lor de vârstă. David Pandele, David Cândea, Davia Mogoe, Tudor Deac, Andrei Gheorghe, Benjamin Kielhorn, Valentin Voilean, Maximilian Overduin, Andrei Bulea, Fabian Toader, Gabriel Şerb şi Eduard Săpun sunt componenţii echipei pregătite de către Ioan Bulea care au ridicat trofeul suprem deasupra capului. „Sunt foarte fericit şi bucuros. Am realizat ceva greu de atins cu jucătorii mei. Vreau să le mulţumesc din suflet părinţilor şi tuturor celor care ne-au susţinut, şi au fost alături de clubul nostru. Vreau să-i felicit pe aceşti copii minunaţi care îşi sacrifică copilăria pentru a-şi îndeplini visul de a juca fotbal. Titlul le aparţine”, a declarat antrenorul campion, Ioan Bulea.


„Omul finalei” a fost premiat de către Miodrag Belodedici
La Arad, Interstar a făcut parte din grupa B. Ei au câştigat grupa, după 1-0 cu Galactic Bucureşti, 2-1 cu Atletico Arad şi 0-1 cu SCF Brăila, ultima partidă fiind una de palmares, interstariştii erau calificaţi deja în ultimul act. În finală, sibienii au învins cu 1-0 pe Luceafărul Cluj. Andrei Gheorghe a înscris un euro-gol, şut din unghi în bară transversală, care a lovit şi bara laterală şi apoi a intrat în poartă. Andrei a fost desemnat şi „omul finalei”, fiind premiat de către Miodrag Belodedici, dublu câştigător al Cupei Campionilor Europeni, actuala Champions League.

Primul titlu naţional din istorie!
Pentru Interstar Sibiu, această zi va rămâne pentru totdeauna una cu totul specială. Este primul titlu de campioni naţionali din istoria clubului de pe Mecanica, iar anul 2016 nu se putea încheia mai bine de atât pentru antrenorii, jucătorii şi toţi cei ce reprezintă suflarea roş-albastră. „Astăzi am fost mândru când am văzut Sibiul pe locul I. Nu este uşor să ajungi acolo sus. Dacă nici acum nu am demonstrat tuturor contestatarilor din Sibiu şi nu numai ce reprezintă Interstar Sibiu în fotbalul juvenil, atunci înseamnă că sportul românesc şi fotbalul în special s-au întors cu susul în jos”, a declarat Daniel Murăşan, reprezentant al Interstar Sibiu.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Guvernul României va prelua controlul operațiunilor gigantului rus Lukoil din țară

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat, marți seara, că România trebuie să preia controlul asupra operațiunilor Lukoil din țara...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect