Echipa de baschet feminin sub 18 ani a CSȘ Sibiu este foarte aproape de o nouă calificare la turneul final pe țară! Jucătoarele pregătite de Lucian Negru au câștigat duelul cu formația CSU Brașov și sunt la numai un succes pentru a-și garanta prezența între primele șase ”trupe” ale României. CSȘ Sibiu s-a impus categoric în fața adversarelor directe, scor 79-42. Echipa învingătoare nu s-a pus în discuție niciun moment, gazdele partidei desfășurate în Sala Mică de lângă Teatrul Radu Stanca au condus tot meciul și au fost peste adversarele lor la toate capitolele. Ele au fost încurajate frenetic din tribune de o galerie frumoasă, motto-ul ”Prezenți pentru echipa – luptați până în ultima clipă” însoțindu-le pe fete în tot acest sezon. După acest succes, sibiencele rămân pe locul III în Grupa B a fazei semifinale, cu 3 victorii și 3 înfrângeri. De partea cealaltă, CSU Brașov este o poziție mai jos, cu 2 meciuri câștigate și 5 pierdute, iar până la finalul acestei faze mai sunt doar trei jocuri de disputat.