Baschetbaliștii sibieni luptă în această după masă pentru semifinalele Cupei României. ”Vulturii” au de apărat 15 puncte după victoria din partida tur contra echipei SCM Craiova. Galben-albaștrii pornesc mari favoriți, ”leii din Bănie” având nevoie de o zi fabuloasă pentru a mai spera la Final Four. Chiar și așa, antrenorul Dan Fleșeriu este sigur că gazdele din această seară vor face tot posibilul să întoarcă scorul. Jucătorii lui CSU au plecat la Craiova cu un singur gând, acela de a ajunge în semifinale. ”Un test important pentru noi pentru că este primul meci eliminatoriu pe care îl jucăm și poate fi un test extrem de important pentru a vedea cum vom evolua și în PlayOff. Trebuie să mergem concentrați la maximum. Craiova, cu siguranță nu se oprește din a spera că se poate califica și ne va pune probleme, așa cum a făcut-o, în anumite momente, și la Sibiu. Evident că noi mergem să câștigăm și acolo iar principala noastră motivație este să ne calificăm mai departe și să venim fără accidentări”, a spus antrenorul principal al BC CSU Sibiu. Meciul va începe la ora 18:00 și nu va fi televizat. Echipa care va reuși să se califice în Final Four-ul Cupei României va avea șansa să joace pentru primul trofeul al sezonului, în 17 și 18 aprilie, într-o locație ce urmează a fi anunțată de Federația Română de Baschet.
Cele mai citite
Ultimele știri
ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă
Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...
Articolul următor