Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, în parteneriat cu Federația Sportului Școlar și Universitar și Federația Română de Judo au organizat la Sibiu, în perioada 23-24.05.2025, a 54-a ediție a Campionatului Național Universitar de Judo. Evenimentul constituie, totodată, și cea de-a 24-a ediție a Campionatului Național de Judo organizată de către Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.

Peste 130 de sportivi, din 13 centre universitare
Evenimentul a avut loc la Sala „Transilvania” din Sibiu, în prezența rector prof. univ. dr. habil. Sorin Radu, a prorectorului conf. univ. dr. ing. Eugen Avrigean, a decanului Facultății de Științe, Conf. univ. dr. Florin Sofonea, iar din partea Consiliului Județean Sibiu, a directorului Sălii Transilvania, Alin Secetă.
„Ediția din acest an a reunit peste 100 de sportivi din 13 centre universitare din țară și ne bucurăm să vedem că nivelul judoului crește valoric de la an de an. Toți campionii naționali la această competiție vor reprezenta România și Federația Sportului Universitar Școlar la Campionatele Europene de Kombat ce se vor desfășura în Varșovia între 22-25 august”, au transmis organizatorii.
Competiția s-a desfășurat pe două spații de luptă, puse la dispoziție de către Clubul Sportiv Școlar „Șoimii” Sibiu.
O medalie de aur, patru de argint și una de bronz pentru sportivii sibieni
Lotul Universității „Lucian Blaga” de sportivi a fost condus de către lect. univ. dr. Todor Raul Marian și de către asist. univ. drd. Stanciu Cristian Dumitru.
La această competiție, Universitatea „Lucian Blaga” a obținut o medalie de aur în categoria – 81kg, prin Radvanszki Szilard și patru medalii de argint, prin Pașca Alexandra la categoria – 57kg, Iulia Jenariu la categoria – 48kg, Lajos Orsolya la categoria – 63kg și Lungu Flavius la categoria – 66kg masculin și o medalie de bronz, prin Marius Preda la categoria – 60kg masculin.
În clasamentul general al centrelor universitare, la categoria masculin, Universitatea „Lucian Blaga” a obținut locul III.

Clasamentul centrelor universitare categoria masculin | |
1 | Politehnica București, Centrul Universitar Pitești |
2 | Universitatea ,,Ovidius” Constanța |
3 | Universitatea ,,Lucian Blaga” Sibiu |
Clasamentul centrelor universitare categoria feminin | |
1 | Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj |
2 | Universitatea ,,Vasile Alecsandri” Bacău |
3 | Politehnica București, Centrul Universitar Pitești |
Clasamentul centrelor universitare categoria general | |
1 | Politehnica București, Centrul Universitar Pitești |
2 | Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj |
3 | Universitatea ,,Vasile Alecsandri” Bacău |
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.