Prima doamnă, Carmen Iohannis, ar urma să vină la Sibiu duminică, 17 septembrie, pentru a lua parte la Kids Day, minieveniment organizat în cadrul Sibiu Open, în cadrul căruia sunt așteptați să participe în jur de 300 de copii.
Cel mai important turneu de tenis din România, Sibiu Open, ajunge anul acesta la cea de-a șasea ediție. Competiția aduce o premieră la Sibiu, în fața iubitorilor acestui sport, 4 capi de serie, toți aflați în primi 100 în ierarhia ATP. Spaniolul Tommy Robredo, cel mai important jucător de pe tabloul principal al competiției, a confirmat prezența și la tradiționalul eveniment dedicat copiilor, Kids Day. Alături de Robredo și de copii va fi și Adrian Ungur, dublu campion al competiției, care va veni la Sibiu Open cu un wild card.
„Aș vrea să fac un prognostic – Tommy Robredo și Adrian Ungur pentru finală și avem cocktail-ul perfect o ediție Sibiu Open de top”, a declarat Marius Vecerdea, organizatorul competiției.
Vecerdea a declarat în conferință de presă că prima doamnă va veni mai mult ca sigur la Sibiu Open, duminică. Acesta ar fi cel de-al treilea an când Carmen Iohannis ar veni să fie alături de copii, în cadrul Kids Day.
„Prima doamnă a României, doamna Carmen Iohannis, ar urma să vină pentru a treia oară pentru copii, cu o mică incertitudine dată de pregătirile pentru plecarea la New York la adunarea generală a ONU. Prima doamnă ar urma să vină la Sibiu Open duminică, în prima parte a evenimentului Kids Day”, a declarat Marius Vecerdea.
Președintele României, Klaus Iohannis, este de asemenea așteptat să facă o apariție la Sibiu Open, dar în finală, așa cum i-a obișnuit deja pe organizatori.
Tablourile principale debutează luni, 18 septembrie. Semifinalele de simplu și finala de dublu vor avea loc sâmbătă, 23 septembrie, iar marea finală duminică, 24 septembrie. Toate partidele de pe terenul central și terenul secundar vor fi transmise live pe pagina ATP și pe site-ul www.sibiuopen.com și multe dintre partidele competiției vor putea fi vizionate la televizor pe postul DigiSport.




