10.2 C
Sibiu
sâmbătă, octombrie 4, 2025

Cei mai buni voleibalişti din ţară vin la Sibiu Sands 2014

Cele mai citite

După ce în 2013, prima ediţie a Sibiu Sands a fost un real succes, competiţia revine încă o dată în Piaţa Mică. Impresia bună lăsată de turneul de beach volley i-a făcut pe organizatori să creeze şi o categorie a fetelor, în trecut fiind numai la băieţi sau mixt. Cei mai buni voleibalişti din ţară sunt aşteptaţi să încânte publicul în perioada 24-27 iulie. Momentan, 35 de formaţii sunt anunţate pentru întrecere, din Sibiu, Oradea, Constanţa, Bucureşti şi Arad.

Fiecare echipă va fi alcătuită din 2 jucători. Printre aceştia, vor fi prezente şi jucătoare din lotul naţional. Concursul este deschis atat profesioniştilor, cât şi amatorilor. Pentru cine doreşte să se înscrie, mai are posibilitatea de a face acest lucru până în data de 21 iulie. Sibiu Sands 2014 a fost inclus de către Federația Română de Volei în calendarul competiţional naţional. Turneul este organizat de Asociaţia Eco Sport Team şi face parte pentru al doilea an consecutiv pe Agenda Sportivă a Municipiului Sibiu. Concursul este al cincelea ca notorietate după Raliul Sibiului, Red Bull Romaniacs, Turul Ciclist al Sibiului şi Sibiu Streetball. Competiţia este o acţiune cofinanţată de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu, şi realizată cu sprijinul Federaţiei Române de Volei, Direcţiei Judeţene pentru Tineret şi Sport Sibiu, şi SC DPC SA. Sponsor principal: UNIMAT – materiale de construcţii. Parteneri de eveniment: Metropolis şi Ciuc Radler. Andrei Dinu (organizator) : „Ediţia din acest an Sibiu Sands o să primească o nouă categorie, cea de Open Feminin. O să vedem un spectacol deosebit şi din partea fetelor reprezentative ale lotului naţional de volei. Şi la categoria masculin înregistrăm o evoluţie foarte bună. Anul trecut am avut primele trei echipe din ţară, campionii naţionali şi balcanici din ultimii şase sau şapte ani de zile, din Arad. Lor le-a plăcut foarte mult evenimentul, condiţiile de organizare şi oraşul”.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

FOTO/VIDEO: O dronă rusească a lovit un tren de pasageri în Ucraina. Momentul impactului

O dronă rusească a lovit un tren de pasageri care staționa într-o gară din regiunea Sumî, 30 de persoane...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect