Clubul Gaz Metan Mediaș va administra stadionul în următorii trei ani. Clubul medieșean a încheiat un contract de comodat cu societatea Transgaz. Practic în următorii trei ani, acesta va administra stadionul Gaz Metan și va suporta toate cheltuielile de întreținere a acestuia.
Președintele Gazului Metan, Ioan Mărginean a vorbit despre acest subiect în cadrul unei conferințe de presă și a explicat că oricine dorește să sprijine activitatea clubului este binevenit, fie printr-un contract de reclamă/publicitate, fie printr-unul de sponsorizare.
“Am încheiat un contract de comodat cu Transgaz și pe această cale îi mulțumesc domnului director general Ion Sterian care a avut încredere în noi și ne-a dat stadionul pe 3 ani, să nu trebuiască în fiecare an să facem hârtii și iar hârtii pentru obținerea licenței.
Din acest moment vedem și noi oamenii din Mediaș și nu numai, din județ și din țară care ne pot ajuta ci price e binevenit pentru un club care este, deocamdată, în reorganizare și este non profit. Toate spațiile din stadion revin clubului, le administrează, atât pavilionul administrativ, terenurile de fotbal, vestiare și tribune.
Vreau să știe lumea că orice om care vrea să ajute clubul Gaz Metan Mediaș este binevenit, atât prin contract de sponsorizare cât și prin contract de reclamă/publicitate, pentru ca sportul medieșean să nu moară”, a spus Mărginean.