Echipa de baschet a Clubului Sportiv Municipal Mediaș se alătură campaniei inițiate de Asociația de Poveste în preajma Sărbătorilor de Iarnă, care-și propune să-l ajute pe Moș Crăciun să le ofere celor 170 de copii și tineri din centrele de plasament din județul Sibiu altfel de cadouri: distracție la patinoar și petreceri prin care să sărbătorească reușitele din anul acesta alături de prietenii lor, voluntarii asociației.
La ultima partidă din 2019 de pe teren propriu, din 14 decembrie, împotriva celor de la CSO Voluntari, echipa medieșeană invită toți suporterii să sprijine această acțiune caritabilă printr-o donație în urna pe care o vor găsi la intrarea fiecărei tribune.
Pe lângă donațiile în bani sunt binevenite și jucăriile, care vor ajunge la cei mai mici dintre tinerii instituționalizați.
“Ne bucurăm că înaintea unui asemenea joc important putem împreună să aducem zâmbete pe buzele celor mai puțini norocoși de lângă noi și să contribuim la consolidarea comunității locale. Atât noi, cât și prietenii noștri de la Asociația de Poveste vă mulțumim pentru sprijinul dumneavoastră”, transmit reprezentanții clubului medieșean.