7.4 C
Sibiu
marți, noiembrie 11, 2025

Cornel Cioacătă : „Sper să rezolvăm problema sfertului trei și astfel cred că vom avea șanse să câștigăm”

Cele mai citite

Facebook CSU SibiuCornel Cioacătă este unul dintre jucătorii de la care Dan Fleşeriu aşteaptă mai mult pe teren pentru meciurile care vor urma. „Așa cum Tincu a demonstrat că merită minute făcând mai mult în apărare, apoi în atac, așa sper ca și Cioacătă și Păun să înceapă mai bine în apărare și să mă forțeze să le acord mai multe minute în teren”, a declarat antrenorul lui CSU Atlassib Sibiu. Înaintea partidei foarte importante cu BC Târgu Mureş, Cioacătă a vorbit despre jocul cu ocupanta locului IV în clasamentul fazei a doua, din grupa I valorică. ”În opinia mea, va fi un meci destul de echilibrat, la fel ca și celelalte meciuri de până acum. Sper să rezolvăm problema sfertului trei și astfel cred că vom avea șanse să câștigăm, mai ales că vom juca pe teren propriu, avându-i alături pe suporterii noștri. În echipă atmosfera este foarte bună și toată lumea este determinată. Cred că în meciul acesta avem șanse mai mari decât până acum, cu Mureșul. Sper ca suporterii să vină la sală pentru a ne susține în coninuare, deși parcursul nostru în această a doua fază a campionatului nu a fost foarte bun. Sperăm să facem o figură bună în PlayOff”, a spus Cornel Cioacătă.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Guvernul României va prelua controlul operațiunilor gigantului rus Lukoil din țară

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat, marți seara, că România trebuie să preia controlul asupra operațiunilor Lukoil din țara...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect