10.2 C
Sibiu
vineri, noiembrie 14, 2025

Cristina Pădurean . Şi fetele ştiu karate

Cele mai citite

Cu un spirit sportiv moştenit de la tatăl ei, Cristina Pădurean este la 17 ani o adevărată maestră a artelor marţiale. Este deţinătoarea centurii maro, anul viitor având dreptul să lupte pentru cea neagră. În palmares are peste 200 de medalii câştigate, titlul de campion naţional, campion european şi, cel mai important rezultat de până acum, medalia de aur la mondialele din Serbia, din 2012 la categoria 15-17 ani fete, proba kumite. În anul 2011 a fost desemnată sportiva anului la Mediaş si este detaşat cea mai bună sportivă din ţară în federaţia în care concurează, după cum spune Dorin Ţichindelean, antrenorul ei. Pentru lotul naţional se fac selecţii în fiecare an, iar Cristina este în lot de la 15 ani.

Pentru Cristina artele martiale nu au fost neapărat o pasiune şi nici filmele de gen nu au fermecat-o, aşa cum se întîmplă de regulă, în cazul băieţilor. Începutul poveştii a fost scris de tatăl şi antrenorii ei, însă rezultatele au convins-o. „Acum 10 ani tatăl meu a avut această iniţiativă, pentru că dorea ca eu să practic un sport, nu neapărat de performanţă. La performanţă am ajuns ulterior, sub îndrumarea antrenorilor mei, Doru şi Dora Ţichindelean, care m-au ajutat şi m-au susţinut în permanenţă. Când rezultatele au început sa apară, am ştiut că asta este ceea ce vreau să fac mai departe”. Iar determinarea Cristinei şi-a spus cuvântul. Născută în Sibiu şi crescută în Mediaş a ajuns ca la 17 ani să piardă numărul medaliilor câştigate. A cucerit de la titluri naţionale, europene la cele mondiale, este în lotul naţional de la 15 ani, însă ea vrea mai mult. „Singura mea ambiţie este aceea de a evolua mereu, deoarece prin evoluţie constantă vin şi rezultatele. Cu siguranţă, îmi doresc să mă menţin în continuare pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, iar pentru acest lucru sunt determinată să muncesc din greu”. Stilul practicat de Cristina este Shotokan. După cum povesteşte ea este un stil de Karate introdus de maestrul Gichin Funakoshi, împărţit în trei categorii. Kihon (tehnici de bază),  kata (lupta cu un adversar imaginar) şi kumite (lupta cu un adversar real). În competiţii, Cristina practică kata şi la kumite, iar stilul ei o defineşte. „Am crescut practicând Shotokan, iar pe parcurs, a devenit un stil de viaţă pentru mine. De asemenea, consider că este unul dintre cele mai frumoase stiluri ale karate-ului, dar şi unul dintre cele mai dificile”.

Publicitate

Facultatea de drept şi karate

Deşi nu se consideră o fire rebelă, Cristinei îi plac călătoriile, care cu cât sunt mai aventuroase şi mai distractive cu atât mai bine. Cu privire la alte pasiuni: „Majoritatea timpului meu se împarte între şcoală şi antrenamente. Cu toate acestea,  îmi place sportul în general şi sunt mereu prezentă la meciurile de baschet ale echipei din Mediaş, atunci când timpul îmi permite. De obicei, profit de timpul liber relaxându-mă, ascultând muzică sau ieşind cu prietenii”. Majoritatea celor din anturajul Cristinei apreciază ceea ce face ea, însă recunoaşte că are şi prieteni cărora li se pare ciudat că o fată de talia ei practică „un asemenea sport şi are asemenea rezultate”. Filmul ei preferat este „The Karate Kid” şi consideră că un practicant de arte marţiale trebuie să aibă „în primul rând, voinţă şi ambiţie.Ţin totuşi să menţionez că însuşirile necesare unui sportiv sunt cele pe care le deprinde în sala de antrenament: disciplină, hotărâre şi perseverenţă”. În prezent, Cristina se pregăteşte pentru Campionatul Naţional din luna mai, dar scopul ei anul acesta este Campionatul European, care va avea loc în Anglia şi de unde îşi doreşte să se întoarcă victorioasă. Pe viitor are în vedere Facultatea de Drept a Universităţii Babeş Bolyai din Cluj-Napoca. La karate nu va renunţa niciodată, pentru că, într-o zi, va antrena. Tot ceea ce ştie şi ceea ce reprezintă Cristina astăzi se datorează antrenorilor ei. „Sunt nişte oameni de excepţie pe care îi apreciez şi de la care învăţ mereu lucruri noi. De la ei am învăţat că numai prin muncă, perseverenţă şi efort pot să obţin performanţă în sport şi în orice alt domeniu”.

Casetă

„Cristina este o fată extraordinară. Şi frumoasă şi talentată şi cu rezultate pe măsură. Vine la club de când avea 7, 8 ani. Este o fată muncitoare. Cea mai bună sportivă a generaţiei ei. La ora actuală este de deaprte cea mai bună din ţară pe federaţia noastră. Crisitina nu excelează doar în karate ci şi la şcoală. Este cea mai bună din clasă, acum de curând a mers la olimpiada naţionlă de engleză, unde a obţinut un loc foarte bun. Are talent, însă cel mai important este că o caracterizează munca, seriozitatea şi perseverenţa. Fără acestea s-ar fi putut pierde”. Dorin Ţichindelean, antrenor emerit al Federaţiei Române de Kumite, 6 Dan

 

Biografie

Data naşterii: 17.06.1996

Studii:   Liceul Teoretic „Stephan Ludwig Roth” Mediaş, profil filologie, secţia germană

Clubul la care este legitimată: CS. IPPON MEDIAŞ

Palmares

-Campionatul Mondial pentru copii, cadeţi şi juniori 2006 – Cluj-Napoca

•Locul I – Kumite

•Locul II – Kata

 

-Campionatul Mondial pentru copii, cadeţi şi juniori 2008 – Lido di Jesolo, Italia

•Locul III – Kata

 

-Campionatul European pentru copii, cadeţi şi juniori 2009 – Constanţa

•Locul I – Kumite 

 

-Campionatul European pentru copii, cadeţi şi juniori 2011 – Gyor, Ungaria

•Locul I – Kumite (Individual)

•Locul I – Kumite Echipe (Sunt componentă a lotului naţional)

 

-Campionatul Mondial pentru copii, cadeţi şi juniori 2012 – Novi Sad, Serbia 

-Locul I – Kumite

 

 

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

E hotărât: când încep concedierile din primării și ministere

Premierul Ilie Bolojan, a vorbit, vineri, la Radio Europa Liberă, despre concedierile din administrația publică locală și centrală.Bolojan a...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect