0.2 C
Sibiu
luni, aprilie 7, 2025

Criză la Gaz Metan: Jucătorii refuză să se mai antreneze

Cele mai citite

Situație critică la Gaz Metan Mediaș, care pare să scape de sub control. Supărați că nu li s-au achitat salariile restante și au petrecut Sărbătorile de Paști fără bani, jucătorii s-au plâns din nou conducerii şi ameninţă că nici nu se vor mai antrena.
În aceste condiţii, Edi Iordănescu a decis să anuleze cantonamentul dinaintea meciului Gaz Metan-Hermannstadt, programat vineri seara, scrie site-ul www.digisport.ro.
„Nu mai vrem să stăm în cantonament, nu mai vrem să facem câte două antrenamente. I-am spus asta și domnului Iordănescu. Vrem să ne primim banii pentru că am muncit. Nu suntem slugi și nu vrem își bată nimeni joc de noi”, a spus pentru www.gsp.ro un jucător al Gazului Metan.
Chiar tehnicianul Edi Iordănescu a susținut în ultima conferință de presă de săptămâna trecută că s-a intrat în a treia lună de neplată a salariilor.
“Problemele noastre persistă și chiar se agravează și nu știu cum le mai putem tine sub control. Pot să vă spun că nici nu aș acuza pe cineva în mod concret, însă știu că se fac eforturi importante pentru rezolvarea acestor probleme. Știu că sunt oameni de foarte bună calitate care țin la echipă, care țin la club și care fac eforturi pentru a rezolva această situație.
Din păcate este o chestie birocratică, nu este o problemă de blocaj financiar. Este o problemă care din păcate persist pentru că s-a intrat în a treia lună de datorie salarială. Este o chestie strict juridică și nu are legătură cu bugetul. Din păcate nu se pot face plăți”, a spus Edward Iordănescu.

Publicitate
Ultimele știri

Poliția Locală Sibiu monitorizează panourile electorale: primele cazuri de vandalism, din prima zi de campanie

Campania electorală pentru alegerea Președintelui României a debutat oficial pe 4 aprilie, la ora 00:00, și se va încheia...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect