Analiză Echipa fanion a baschetului sibian CSU Atlassib a cunoscut în ultimii ani o evoluţie mai puţin obişnuită. După ce sibienii au ajuns în anul 1995 pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, toată lumea credea că la Sibiu avem un adevărat ,,fief” al baschetului românesc. Visul frumos părea să nu se mai sfârşească mai ales că în anul 1999 echipa a reuşit pentru a doua oară să cştige campionatul, iar în cupele europene, de unde nu lipsea practic niciun sezon, obţinea rezultate de excepţie. Apusul unui vis frumos ªi aşa ajungem la sezonul actual, sezon care ar putea fi primul în care echipa să nu se califice în play-off-ul campionatului. Asta după ce venirea la echipă în anul 2007 a lui Peter Schommers aducea din nou speranţa la titlu în inimile suporterilor. În sezonul trecut echipa a pierdut play-off-ul cu ASESOFT Ploieşti după o strategie mai mult decât proastă. Atunci sibienii au decis să cedeze deliberat meciul trei de la Ploieşti pentru a juca jocul decisiv la Sibiu, însă arbitrajul părtinitor, dar şi greşelile de pe teren au eliminat echipa din cursa spre finală. Sezonul acesta a debutat cu schimbarea antrenorului, pe banca tehnică fiind adus un lituanian, Audrius Prakuraitis, cel care în ultimele două sezoane a antrenat echipa BC Mureş din Târgu Mureş. Cu toate acestea pentru a ocupa un loc în play-off sibienii au de luptat cu cel puţin cinci echipe valoroase. Iar evoluţia echipei nu este una dintre cele mai bune. Nu mai târziu de luna ianuarie CSU a trecut foarte greu, pe teren propriu, de BC Miercurea Ciuc, echipă clasată pe ultimul loc în clasament, dar care trei sferturi din meci a reuşit să îi ţină în şah pe sibieni. Chiar dacă în meciul următor, cel susţinut în deplasare cu SCM Craiova sibienii au dat semne de revenire şi au învins cu scorul de 96-85, echipa nu mai prea are voie să facă vreo greşeală în acest sezon dacă vrea să mai păstreze vreo şansă de a juca play-off-ul. Oficialii clubului – Silenzio Stampa? Interesant este faptul că oficialii clubului se abţin de la orice declaraţii. Astfel, imediat după meciul cu cei de la Miercurea Ciuc, preşedintele clubului, Mircea Vulc, ne-a declarat telefonic „am o stare foarte proastă, luaţi legătura cu Horaţiu Floca”, ceea ce am şi făcut. Numai că stimabilul Floca ne-a amânat mai bine de o săptămână pe diverse motive. „Sunt într-o şedinţă acum, vorbim mâine”, „am de rezolvat nişte probleme în oraş, vorbim după meciul de la Craiova”, sau pur şi simplu „am plecat acasă, mi-e rău, nu mai vin până joi”, sunt doar câteva dintre motivele invocate de Horaţiu Floca, organizatorul de competiţii de la CSU Sibiu pentru a evita dialogul cu noi. Oare unde sunt vremurile când echipa pendula între primele două locuri din clasament, iar oficialii clubului se înghesuiau în faţa aparatelor foto şi a camerelor de luat vederi pentru a se lăuda cu rezultatele? Alte vremuri, din păcate, de mult apuse. Cezar Budescu
Cele mai citite
Cick
Ultimele știri
Guvernul a decis: Își va asuma răspunderea pe proiectul pensiilor magistraților
Daniela ArnăutuPremierul României, Ilie Bolojan, a anunțat, vineri, 25 noiembrie 2025, că marți, Executivul își va asuma răspunderea pe...




