CSU Sibiu a învins CSŞ Giurgiu cu 80-72 (24-15; 19-28; 23-11; 14-18) în etapa cu numărul 27 a Ligii Naţionale de baschet masculin. Deşi au câştigat, nu a fost o partidă foarte bună făcută de sibieni. Aceştia au început cu un prim sfert excelent, dar au continuat cu un al doilea exact opus, iar echipele au terminat prima parte, la egalitate, 43-43.
Nivelul cu numărul 3 a fost decisiv pentru succesul gazdelor, repriză în care Gruev a fost la înălţime. În ultimul sfert, giurgiuvenii s-au apropiat la 5 puncte, dar nu a fost suficient, şi CSU a triumfat, 80-72.
Sasho Gruev cu 30 de puncte şi Devon Austin (20 pct. şi 9 recuperări) s-au remarcat din formaţia lui Perisic, iar de la oaspeţi a ieşit la rampă, Marcus Melvin (25 pct.)
În următorul joc, galben-albaştrii se vor deplasa la Constanţa pentru meciul cu BC Farul. Partida se va disputa în data de 23 martie.