Sezonul competițional 2019-2020 s-a oprit brusc și neașteptat, așa cum nimeni nu și-ar fi dorit, iar pentru toate cluburile sportive din întreaga planetă a fost o lovitură puternică. Printre acestea se află și CSU Sibiu, echipa cea mai iubită a orașului Sibiu. Drept urmare a epidemiei de coronavirus și a faptului că această perioadă nu a adus nimic bun pentru ”vulturi” și situația din sport nu s-a schimbat foarte mult, oficialii CSU au decis să suspende contractele tuturor pentru următoarea perioadă. ”În 15 martie, am propus jucătoriilor și staff-ului două variante: să rămânem la Sibiu sau să permitem sportivilor să plece acasă, având în vedere că mulți erau aici cu familii și copii. Majoritatea dintre ei au optat pentru a doua variantă, Clubul nostru achitându-le drepturile salariale conform contractelor, până la 15 martie. Astfel, sportivii au plecat de la Sibiu și acum sunt la casele lor, în siguranță. Menținem legătura cu ei și vom stabili împreună pașii următori, în eventualitatea în care competiția va fi reluată. Nu avem nicio certitudine legată de acest aspect. Situația este extrem de dificilă, astfel că ne-am văzut nevoiți să suspendăm contractele tuturor, în această perioadă. Încercăm să punem în balanță totul, să găsim cele mai bune soluții și, în funcție de deciziile și recomandările în vigoare, suntem siguri că vom găsi varianta cea mai corectă pentru ambele părți, în termenii legali”, a spus Horațiu Floca, director BC CSU Sibiu.
SCM Timișoara – BC CSU Sibiua fost ultimul meci în care fanii sibieni au putut să îi mai vadă pe băieți, pe teren. Cei mai norocoși au fost alături de ei în deplasare, la Timișoara. Practic, aceea a și fost ultima întâlnire a baschetbaliștilor, pentru că partida următoare, programată tot în deplasare, la Steaua, nu s-a mai disputat, competițiile fiind suspendate de către Federația Română de Baschet. Oficialii sibieni speră ca totul să revină cât mai repede la normal. ”Ne dorim din tot sufletul ca lucrurile să revină la normal, iar această pandemie carene privează de bucuria baschetului să se încheie cât mai curând. Autoritățile sunt cele care iau deciziile în acest sens, iar noi trebuie să fim responsabili. Tocmai în acest sens, BC CSU Sibiu și-a concentrat eforturile și pentru a se implica în comunitate, exact așa cum și comunitatea sibiană ne-a fost alături mereu. Clubul nostru a fost, probabil,primul club sportiv care a reacționat și a sprijinit cadrele medicale din Linia Întâi, redirecționând o parte din sumele încasate din abonamente, pentru achiziția de echipamente de protecție pentru cadrele medicale de la Spitalul Clinic Județean Sibiu. Considerăm astfel că fiecare dintre suporterii noștri a pus umărul la sprijinirea”eroilor în halate albe”, care în această perioadă luptă pentru noi”, au mai spus reprezentanții CSU.
„Clubul nostru a fost mereu aproape de comunitate, așa cum am simțit și noi că suntem sprijiniți, atunci când a avut nevoie. Am scris un mesaj de încurajare pentru cadrele medicale, exprimându-ne respectul și oferindu-le încurajările de care știm și noi, câtă nevoie aveau. Am devenit suporterii lor dedicați și am sprijinit financiarachiziționarea de materiale de protecție pentru cadrele Spitalului Clinic Județean Sibiu. Am făcut acest lucru inspirați de dragostea pe care suporterii noștri au arătat-o neîncetat echipei noastre, dar și de companiile sibiene, partenere ale BC CSU Sibiu, care s-au implicat, la rândul lor, în oferirea de sprijin financiar unităților medicale sibiene. Nu ne oprim aici și gândim soluții și proiecte prin care să le răsplătim eforturile suporterilor noștri, dar și prin care să îi răsplătim pentru contribuțiile lor pe partenerii și sponsorii noștri. Sezonul acesta a fost scurtat imprevizibil, dar vom face toate eforturile de a ne achita de obligațiile pe care ni le-am asumat”, a spus Laurențiu Buduleci, președintele Secției de Baschet a BC CSU Sibiu.