CSU Sibiu a transferat al șaselea baschetbalist străin în această perioadă de vară. Ultimul ce va sosi la Sibiu este Kevin Capers, jucător în vârstă de 24 ani. Americanul evoluează pe pozițiile 1 și 2 și vine din Mexic, de la Obregon, formație care a cucerit titlul. Acolo, în cele 25 de partide, el a avut 16.1 puncte și 5.5 pase decisive pe meci. ”În acest moment, echipa este completă. Ne bucurăm că am reușit să realizăm și acest transfer pentru a ne asigura că toate pozițiile sunt ocupate. Așteptăm să revină la ehipă și jucătorii convocați la loturile naționale, pentru a ne putea pregăti în efectiv complet”, a declarat Horațiu Floca, director BC CSU Sibiu. Înainte de Mexic, Kevin Capers a jucat pentru Westchester Knicks și Florida Southern College. La ambele echipe, el a fost unul din baschetbaliști remarcați.
Aici puteți vedea câteva imagini video cu noul jucător al lui CSU:

Lotul BC CSU Sibiu este format din următorii baschetbaliști: Radu Paliciuc, Dragoș Gheorghe, Mirel Dragoste, Daniel Banciu, Andrei Ene, Wilhelm Brosser, Chris Cooper, Tyler Laser, Monyea Pratt, Lawrence Kinnard, DeAngelo Riley și Kevin Capers.




