Aflată în topul companiilor ce au capital exclusiv românesc, Compa a decis astăzi să prelungească parteneriatul cu BC CSU Sibiu pentru viitorul sezon. Hotărârea conducerii companiei vine la doar câteva zile după încheierea primului sezon de colaborare, an competițional în care ”vulturii” au câștigat Cupa României și au devenit vicecampioni naționali la baschet masculin. “Felicit întreaga echipă pentru rezultatele extraordinare obținute în acest sezon și pentru toate bucuriile și emoțiile pe care ni le-a oferit de-a lungul ultimelor 10 luni. Ați reușit să aduceți la Sibiu Cupa României și sunteți de vicecampioni naționali. Dar dincolo de aceste două trofee, ați reușit să strângeți în jurul vostru o comunitate și mai mare de suporteri înflăcărați și devotați, acești oameni minunați care mențin viu spiritul CSU și care îl transmit mai departe, generațiilor următoare. Suntem extrem de mulțumiți de parteneriatul pe care l-am început cu BC CSU Sibiu așa că ne dorim să continuăm împreună și în sezonul următor, cu o implicare și mai mare din partea noastră” ne-a declarat domnul Ioan Deac, președintele Consiliului de Administrație și directorul general al firmei Compa.
“Suntem fericiți să avem alături de noi parteneri de nădejde, parteneri de Top, pentru că iată, se pare că e contagios. După un prim an în care am derulat acest parteneriat, cu multă implicare și dorință de a obține rezultatele cele mai bune, reușim să fim pe podiumul Ligii Naționale, iar Compa – în top 3 companii cu capital exclusiv românesc. Este o mândrie pentru noi să avem alături o companie sibiană cu un asemenea renume la nivel național și internațional și mă bucur că ne vom putea baza în continuare pe sprijinul Compa”, a declarat Horațiu Floca, directorul BC CSU Sibiu.