Două meciuri pe teren propriu împotriva echipelor bucureştene! Aceasta a fost ultima săptămână pentru echipa de sub 16 ani a Clubului Sportiv Universitar. Băieţii antrenaţi de Alexandru Rubint au câştigat un joc şi au pierdut unul. Primul duel a avut loc în 12 februarie, contra echipei Steaua Bucureşti, formaţie ce este printre favoritele la medalie în acest sezon competiţional. La Şura Mică, galben-albaştri au pierdut meciul la 24 de puncte, scor 41-65. Şapte zile mai târziu, în Sala Transilvania, CSU a învins fără emoţii formaţia Dan Dacian Bucureşti, scor 78-38. „Am făcut un meci mai puţin reuşit cu Steaua. Sunt clar peste noi, dar diferenţa putea fi mai mică dacă noi jucam mai bine. La meciul cu Dan Dacian toţi băieţii au jucat bine, au reuşit să ajute echipa printr-o apărare bună şi cu puncte în atac. Sunt mulţumit cum au evoluat”, a declarat antrenorul Alexandru Rubint.
Cu aceste două rezultate, CSU Sibiu Under 16 se află pe locul al patrulea în grupa A a turneului semifinal pe ţară. Sibienii au 2 victorii şi 3 înfrângeri, la egalitate cu poziţia a cincea, LPS CSŞ Satu Mare. În grupa semifinală, primele trei locuri se califică direct la turneul final, iar locurile patru din grupele A şi B vor juca baraj cu primele două echipe din grupa de recalificare, pentru a „intra” între cele mai bune opt formaţii ale ţării.
CSŞ Sibiu U16: Andi Călin, Sebastian Butiu, Laurenţiu Frăţilă, Paul Popa, Florin Iftene, Alexandru Oltean, Dragoş Axinte, Victor Popescu, Robert Oprişiu, Victor Ilie, Angelo Vulcu, Robert Iakaboş şi Tudor Mureşan.
În săptămâna aceasta, „vulturii” vor juca două partide extrem de importante cu formaţiile contracandidate la locul al patrulea. Ei vor evolua în deplasare la Satu Mare (25 februarie) şi la Sighetul Marmaţiei (26 februarie). Partide în care ei vor vedea la ce nivel se află în comparaţie cu aceste echipe. „Am ştiut de la început că va fi greu pentru că ne luptăm cu echipe cu copii născuţi în 2001, pe când la mine majoritatea sunt născuţi în 2002. Aceste 2 meciuri eu zic că sunt cam hotărâtoare în ceea ce priveşte soarta calificării. Dacă ne întoarcem cu o victorie putem spera, dacă le pierdem pe amândouă ne va fi foarte greu”, a mai spus tehnicianul lui CSU.
Publicitate




