
Vicecampion FRAS 2011 la clasa 1400 cmc juniori La doar 16 ani ai săi, Dănuţ Budai poate fi considerat un maestru al volanului, dar care are tot viitorul înainte pentru a-şi demonstra şi cultiva talentul. În lumea automobilismului sportiv nu este prezent de mult timp, dar şi-a făcut intrarea răsunător. În presezonul competiţional 2010, tatăl său îl înscrie la clasa juniori a Campionatului Naţional de Slalom Paralel aflat sub egida Federaţiei Române de Automobilism. Are 14 ani la acea vreme şi se dovedeşte a fi pregătit să înfrunte nume sonore ca cele ale lui Simone Tempestin, Florinel Tincescu şi Radu David. Debutul şi evoluţia sa sunt surprinzătoare. Pasiunea sa pentru maşini nu este întâmplătoare. Tatăl său, Lucian Budai, este copilot în cadrul Campionatului Naţional de Raliuri în echipaj cu Valentin Banciu. Sprijinit de întreaga sa familie, debutează singur şi se clasează, spre surprinderea tuturor, pe poziţia a III-a. Aceeaşi performanţă o reuşeşte şi în etapele viitoare. Este prezent astfel la festivitatea anuală din cadrul FRAS, intitulată sugestiv Gala Campionilor 2010, pe un binemeritat loc III, după Octavian Tîrnovean şi Simone Tempestini. Evoluţia sa a fost uimitoare şi neaşteptată chiar şi pentru Dănuţ Budai: „Am obţinut un rezultat la care nici nu îndrăzneam să sper la începutul anului, mai ales că unul dintre adversarii mei, Radu David, era în cel de-al III-lea an în care participa la acest campionat.” În 2011, la volanul unei maşini mult mai performante se luptă pentru titlul de campion cu Radu David. Octavian Tîrnovean şi Simone Tempestini pleacă din cadrul clasei juniori. Etapele trei şi patru le pierde la limită, dar le cştigă pe cinci şi şase. Nu este însă suficient pentru obţinerea titlului de campion. La Gala Campionilor FRAS 2011 din acest an va fi prezent ca vicecampion la clasa 1400 cmc juniori. Talentul său înnăscut şi abilitatea cu care abordează competiţiile autobilistice ne lasă să credem că vom avea o mulţime de surprize plăcute, în ceea ce-l priveşte, pe viitor. (R.B)




