Daniela Cîmpean, președintele Consiliului Județean Sibiu, a fost prezentă miercuri, 12 aprilie, la Sala Transilvania, pentru a susține echipa BC CSU Sibiu, în primul meci al sibienilor din PlayOff.
Președintele CJ a stat în primele sferturi în tribune, iar la pauză a coborât pe parchet și a petrecut jumătate din meci în compania a 10 copii de la Centrul de Plasament din Agârbiciu, care au avut intrare gratuită la partida dintre CSU și BC Mureș Tg. Mureș.
Inițiativa de a aduce copiii din centrele de plasament la meciurile CSU aparține Danielei Cîmpean, idee îmbrățișată imediat de clubul de baschet. Planul este ca la fiecare meci, câte 10 copii din centrele de plasament din județul nostru să vină și să susțină echipa de baschet din tribună. Astfel, până la finalul sezonului, galeria CSU va avea și câte 10 tineri care se vor bucura alături de fanii echipei de fiecare coș al baschetbaliștilor sibieni.
Tinerii au avut fulare galbene și cartonașe cu fețele jucătorilor.
Foto: CSU Sibiu