16.3 C
Sibiu
miercuri, iulie 9, 2025

Denisa Stanciu, cinci medalii din şase posibile la gimnastică

Cele mai citite

banner
banner
banner

Denisa Stanciu a fost excepţională la Campionatul Naţional al Cluburilor Sportive Şcolare. Gimnasta sibiană s-a întors cu cinci medalii, două de aur, două de argint şi un bronz, atât la echipe cât şi la individual. A început cu aparatele, bârna şi săriturile fiind punctul forte al său şi luând aurul. A trecut la sol unde a fost a treia, iar la paralele s-a clasat imediat în apropierea podiumului de premiere, poziţia a patra. A urmat individual compus, loc unde toate probele cumulate şi execuţiile ei i-au adus un excelent loc 2. În final, ea a urcat şi cu echipa pe podium, împreună cu Iuliana Dâmbean şi Cristina Cândea, luând medalia de argint pentru CSŞ Sibiu.

Pe lângă rezultatele foarte bune ale Denisei, de amintit bronzul colegei Iuliana Dâmbean la bârnă şi clasările în primele opt la celelalte aparate, clasări asemănătoare ca şi ale Cristinei Cândea care a fost sub colegele sale la fiecare probă dar care s-a prezentat bine de asemenea. Cele trei fete au concurat la Juniori I. Pe lângă ele, trupa formată din Alexia Georgescu, Alisia Albu, Iulia Jenariu şi Cristina Moldovan au adus locul V pentru CSŞ Sibiu la Juniori III. Tot aici, Alexia Georgescu a urcat pe ultima treaptă a podiumui la bârnă. Întrecerea s-a desfăşurat la Buzău în acest week-end.

Publicitate
Cick
spot_img
Ultimele știri

FOTO: Doi tineri din Sibiu, săltați de polițiști pentru mai multe furturi

Doi tineri din Sibiu au fost reținuți de polițiști, ei fiind cercetați pentru comiterea mai multor furturi în municipiu.Marți,...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect