Dacă formația de seniori a Gazului Metan nu se află în cea mai bună formă în ultimele etape, echipele de copii și juniori ale clubului medieșean merg ceas. Zilele Trecute, cluburile de juniori din municipiul Mediaș angrenate în competițiile naționale de juniori Under 16, Under 17 și Under 19, au disputat meciurile etapei la diferite grupe de vârstă.
Gaz Metan 1 Under 13 a învins CSS Mediaș cu scorul de 4-0. Alpar Koszta a marcat 2 goluri pentru alb-negrii, iar Alex Vasiloiu și Lucas Nemeș câte un gol. Partida a contat pentru etapa cu numărul 6 a Campionatului Județean de Juniori Under 13 seria a treia.
Gaz Metan 2 Under 13 a învins Spicul Șeica Mare în deplasare cu scorul de 6-0. Partida a contat pentru etapa cu numărul 6 a Campionatului Județean de Juniori U13 seria a treia.
Gaz Metan Under 16 a învins echipa Liceului cu Program Sportiv Bihorul Oradea cu scorul de 4-0. Partida din etapa a 15-a din Liga Elitelor Under 16 seria a treia s-a disputat sâmbătă dimineața la Mediaș. Raul Orlandea a marcat trei goluri pentru Gaz Metan, iar Darius Popa a semnat a patra reușită.
Gaz Metan Under 17 a învins Alma Sibiu cu scorul de 3-0. Partida din etapa cu numărul 15 a Campionatului Național sub 17 ani, seria a opta, s-a disputat sâmbătă după-amiază la Mediaș. Eduard Avram, Daniel Nicula și Raul Pinto au semnat reușitele alb-negrilor.
Gaz Metan Under 19 a învins fără drept de apel CS Alma Sibiu, scor 10-1. Sebastian Bîrsan a marcat patru goluri, iar Lucian Sîncelean, Vasile Băcilă, Alin Moldovan, Christopher Crăciun, Anthony Crăciun și Adrian Slava, fiecare câte un gol. Gaz Metan rămâne liderul detașat al seriei a opta a Campionatului Național U19 după cincisprezece etape disputate.