Antrenorul Gazului Metan, Edi Iordănescu, a făcut un apel către toți suporterii formației medieșene înaintea debutului în noul sezon al Ligii I. Gaz Metan joacă luni seara, de la ora 18, pe teren propriu cu nou promovata Chindia Târgoviște.
Iordănescu le transmite suporterilor că orice început este greu, mai ales că în vacanța de vară au venit mulți jucători și încă este nevoie de omogenizarea lotului. Acesta spune că se așteaptă la momente dificile în noul sezon și face apel la suporteri să fie alături de jucători.
„Suntem în fața debutului în noua competiție și fac un apel mare la suporteri, să vină alături de echipă la stadion și să plecăm împreună la un drum nou, care se anunță și greu cu siguranță, dar cu speranțe pentru multe satisfacții în viitor.
În condiții normale, în acest nou sezon ar fi trebuit să culegem rodul muncii de un an de zile, cu o echipă formată în sezonul trecut și care ajunsese la un nivel foarte bun, pe care cu toții l-am apreciat.
Din păcate, situația juridică a clubului a împiedicat securizarea majorității jucătorilor și ne vedem nevoiți din nou să o luăm aproape de la zero și să reconstruim o echipă cel puțin la fel de solidă și frumoasă. Vor fi cu siguranță foarte multe momente dificile, dar totul se construiește doar în timp, timp în caretrebuie să rămânem uniți. Vom avea în față o muncă foarte grea și importantă de facut și doar cu răbdare, consecvență și susținere, putem să ne atingem obiectivele.
Eu pot promite că voi pune toata energia, priceperea și devotamentul meu și al staff-ului meu în luptă și împreună cu susținerea conducerii și a dumneavoastră, suporterii, sunt sigur că vom reuși. Am ales o strategie nouă, dar sigură, echilibrată, cu mulți jucători tineri și foarte tineri, care alături de cei mai experimentați să producă performanță pentru Gaz Metan.
Asigur suporterii de faptul că toți jucătorii noi sunt securizați pe minim doi ani și că odată cu iminenta ieșire din insolvență, care în final este cea mai bună veste pentru întreaga comunitate și club,să reușim un nou început cu o echipă nouă și puternică în timp, care să asigure un ciclu de minim 3-4 ani și care să facă cinste orașului Mediaș”, este mesajul lui Edi Iordănescu.