11.3 C
Sibiu
vineri, noiembrie 7, 2025

Egal după o gafă colosală a adversarilor: Chindia Târgoviște – Gaz Metan Mediaș 1-1

Cele mai citite

Gaz Metan Mediaș se întoarce cu un punct de la Buzău, acolo unde a întâlnit formația Chindia Târgoviște. Gafa colosală a portarului gazdelor le-a adus încă un punct medieșenilor înclasamentul play-out-ului.

Prima repriză a partidei a fost una extrem de săracă în ocazii, singura fază cât de cât periculoasă fiidn înregistrată în prelungirile primei părți, atunci când după un corner, Daniel Florea a șutat de două ori în blocajul gaziștilor. În debutul reprizei secunde, în minutul 50, Chindia a primit penalty după o intervenție a lui Răzvan Horj asupra lui Cristian Neguț. A executat și transformat lovitura de pedeapsă Daniel Popa.

În minutul 58, gaziștii au cerut și ei penalty după o intervenție a lui Paul Iacob asupra lui Ze Manuel. Peste zece minute, Răzvan Pleșca a reținut șutul lui Vadim Rață din câțiva metri. În minutul 72, portarul Marian Aioani a greșit o degajare, mingea a fost recuperată de Ricardo Valente care a reușit să egaleze. În minutul 83, Nasser Chamed a șutat din partea stângă, mingea a ajuns în careul de 16 metri de unde Ze Manuel a deviat-o pe lângă poartă.

Publicitate

În urma acestui rezultat, Gaz Metan a acumulat 26 puncte iar etapa viitoare „lupii negri” vor evolua pe teren propriu cu Astra Giurgiu. Partida este programată sâmbătă, 8 mai, de la ora 13.30.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Tehnologie și inovație pentru industria din România, aproape de Sibiu

De 10 ani la Brașov, tehnologie și inovație pentru industria din România. Demo Metal Brașov 2025. 11–13 noiembrie 2025...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect