4.1 C
Sibiu
duminică, februarie 1, 2026

Elena Constantin, judoka cu o voinţă incredibilă şi o energie infinită

Cele mai citite

Elena Constantin JUDOElena Constantin este unul dintre sportivii ce reprezintă cu mare cinste sportul din Sibiu. Cu o voinţă incredibilă şi o „energie infinită” pentru sport şi viaţă, ea a cucerit 13 medalii la competiţiile naţionale şi internaţionale, în ultimii cinci ani de zile. Elena a fost în anul 2012 şi 2014, cea mai bună judoka din România la categoria sa, -52 kilograme. Elena Constantin este un model pentru colegii săi de la judo.
Elena Constantin a început să facă sport încă de mică. Ea a început cu înotul şi baschetul. Ultima, disciplină la care a renunţat după şapte luni deoarece şi-a rupt mâna. La 10 ani a ajuns la judo, la CSŞ Şoimii Sibiu. „Îmi aduc aminte şi acum că eram îmbrăcată într-un costum cu Steaua. Eram speriată, nu ştiam ce să fac”, spune Elena. Ea a fost atrasă imediat de judo. De modul cum erau îmbrăcaţi sportivii şi modul cum se salută antrenorii. „Judo este un sport de contact. Însă, după ce ne batem, nu ieşi la fel de şifonat ca la alte sporturi. În 11 ani de judo nu am avut nici o accidentare. La baschet mi-am rupt mână în 7 luni. De asta am renunţat!”, zice judoka.



„Eu am crescut şi i-am admirat pe alţii, iar acum mă admiră ei pe mine”

Elena nu a fost o sportivă foarte talentată, precum chiar ea recunoaşte. Însă, ea a compensat acest lucru printr-o muncă şi o ambiţie incredibilă. Atuuri care s-au văzut abia după cinci ani de când a început acest sport, moment în care a cucerit prima sa medalie importantă, bronz la Campionatul Naţional de cadeţi. Apoi, au urmat o serie de performanţe nemaipomenite. Evoluţii încununate în cinci ani de zile cu treisprezece distincţii nemaipomenite. A obţinut medalii la Campionatul Naţional, Cupa României şi Campionatul Balcanic. „Judo a fost locul unde am putut să mă descarc de probleme. Nu prea am avut talent, dar am muncit mult şi am fost foarte ambiţioasă. Eu am crescut şi i-am admirat pe alţii, iar acum mă admiră ei pe mine”, mărturiseşte Elena.
Antrenorul care a descoperit-o este Ionel Chioveanu. Tehnician care după un timp a plecat de la Şcoala Sportivă, dar a lăsat-o pe Elena pe mâna lui Ovidiu Ionaş, iar acesta a propulsat-o şi mai mult spre trofee. „La început, antrenorul Chioveanu mă ducea şi mă aducea acasă, fiind din acelaşi cartier. El a avut grijă de mine. Mi-a plătit cantonamentele la lot, m-a dus la concursuri în afară. M-a susţinut psihic şi financiar. A fost ca un al doilea tată pentru mine”, spune Elena.
Primul titlu de campioană naţională, nepreţuit
Cele mai frumoase amintiri ale ei la judo sunt reprezentate de cantonamentele petrecute cu echipa la Păltiniş. De asemenea, prima medalie cucerită la juniori va rămâne pentru totdeauna momentul său favorit. În 2012, Elena Constantin a devenit pentru prima oară în cariera sa, campioană naţională. Ea s-a impus la categoria -52 de kilograme. „Toată lumea s-a ridicat în picioare şi a aplaudat. Am plâns de fericire”, îşi aminteşte cu drag sportiva.

Din anul 2014, Elena Constantin este legitimată la CSM şi CS Temerarul Sibiu, iar Vălean Purece şi Ionel Chioveanu îi sunt antrenori. Pentru 2016, Elena îşi doreşte să obţină noi medalii la judo. În viitor, ea îşi doreşte să devină kinetoterapeut. Să ajute copii să se recupereze, iar mediul ei de lucru să fie tot o sală de sport. „Să fie competiţie, fair-play, sport”, precum spune Elena.
Elena Constantin s-a născut în 23 octombrie 1994. Ei îi place să schieze iarna, iar vara să meargă la ştrand şi cu bicicletele. Natura o linişteşte foarte mult, iar un mod de relaxare ideal pentru judoka este într-un spa. Elenei nu îi plac deloc oamenii mincinoşi!
Leonard Doroftei a fost sportivul său favorit când era mică. La judo, ea i-a avut exemplu pe colegii mai mari, şi îi admira foarte mult pe judokanii de la lot. Lot unde şi-a petrecut cea mai mare parte din vară, între 2010 şi 2013. Antrenorul Florin Bercean a rămas şi acum un om special pentru ea.
Elena Constantin JUDOConstantin Elena JUDO
Elena Constantin : „Vreau să le mulţumesc antrenorilor mei şi soţiilor lor pentru că au fost tot timpul lângă mine şi m-au susţinut. Chiar şi când am fost o pacoste. Vreau să le mulţumesc celor din jurul meu care au ajutat la cariera mea. Profesorilor de la Liceul Teoretic Onisifor Ghibu şi a celor de la Facultatea de Sport, la care sunt în acest moment. Mamei mele şi surorii mele le mulţumesc pentru că m-au ajutat tot timpul. Şi nu în ultimul rând, oamenilor care mă văd pe stradă şi mă felicită”.
Rezultatele obţinute la judo în concursurile importante :
2010
Locul III la Campionatul Naţional, cadete
2011
Locul III la Campionatul Naţional, senioare
2012
CAMPIOANĂ NAŢIONALĂ la junioare

Locul V la Balcaniadă
2013
Locul III la Campionatul Naţional, tineret
Locul III la Campionatul Naţional, senioare
Locul III la Cupa României
Locul III la Balcaniadă
2014
CAMPIOANĂ NAŢIONALĂ la junioare
Locul II la Balcaniadă
Locul III la Campionatul Naţional, tineret
Locul III la Campionatul Naţional, senioare
Locul III la Cupa României
2015
Locul III la Campionatul Naţional, seniori
Locul V la Cupa Europei

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Factura la gaze naturale a „explodat” în ianuarie: mai mare cu 30%

Facturile la gaze vor fi cu până la 30% mai mari, în luna ianuarie 2026, faţă de aceeaşi perioadă...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect