HC Sibiu a mai pierdut încă un meci pe finalul acestuia, roş-negri fiind înfrânţi de către CSM Satu Mare cu scorul de 30-26. Partida a avut loc, ieri, în Sala Transilvania. Gazdele au început excelent, având 4-1 în primele minute, dar oaspeţii au revenit. S-a mers cap la cap până la 7-7, apoi sătmărenii au intrat în controlul jocului. Aceştia s-au detaşat la 14-10, şi au terminat prima repriză cu un avans de patru goluri, scor 16-12. A urmat a doua parte, repriză care a început cu un nou suflu pentru elevii lui Damian Matei, ofensiva a început să funcţioneze foarte bine, iar apărarea nu a făcut greşeli, şi s-a ajuns la 17-17.
Ba mai mult, jocul avântat şi mai dinamic din atac i-a adus pe sibieni din nou în avantaj, 21-19 şi 22-20. A urmat un echilibru care a adus scorul la 25-25 în minutul 52. Disputa s-a decis în următoarele patru minute, timp în care gazdele au avut doi eliminaţi, şi în care oaspeţii au punctat de patru ori, neprimind gol. Finalul a fost fără sare şi piper, jocul încheindu-se 26-30. A fost încă un joc în care portarul Şofronici a fost senzaţional, parând tot ceea ce s-a putut apăra şi mai mult. De asemenea, Barb Răzvan, Ramba Florin şi David Radu au ieşit în evidenţă prin reuşitele personale, marcând goluri foarte importante. Dacă acestea au putut fi luate ca lucruri pozitive, jocul pe extreme şi foarte multele ratări din aceea poziţie le-a făcut probleme echipei. În plus, ca multe alte dăţi în acest campionat s-a văzut lipsa unui lot puternic şi omogen, HC Sibiu evoluând din nou în cea mai mare parte din timp cu aceiaşi şase jucători de câmp. În ciuda acestor lucruri, trebuie remarcat modul cum s-au prezentat tinerii handbalişti, joc care dă speranţe pentru viitor.