2.4 C
Sibiu
luni, aprilie 7, 2025

FC Hermannstadt a pierdut în fața Campioanei României

Cele mai citite

Alb-roșii au suferit prima înfrângere cu Liviu Ciobotariu antrenor. În această seară, pe stadionul Gaz Metan din Mediaș, FC Hermannstadt a pierdut 1-3 în fața lui CFR Cluj. Sibienii au condus 1-0, însă ”feroviarii” au revenit și și-au adjudecat toate cele 3 puncte puse în joc.
FC Hermannstadt a rămas pe locul 14 în Liga I. Fotbaliștii noștri nu au putut să-i ofere lui Ciobotariu prima victorie ca antrenor și au fost învinși 1-3 de campioana României. Victorie care a adus al 19-lea punct pentru CFR din ultimele 21 posibile în competiție.
Meciul de la Mediaș a însemnat și prima revenire a lui Edi Iordănescu ca adversar pe terenul unde scria istorie ca antrenor al Gazului, ducând gruparea de pe Târnava Mare în play-off, în sezonul trecut. Acum, ca tehnician al CFR-ului se luptă pentru titlu. Jocul dintre FC Hermannstadt și CFR Cluj ”a pornit ca din tun”, Costache având o ocazie imensă în secunda 30, însă a șutat pe lângă dintr-o poziție excelentă. Au urmat 31 de minute fără mari faze de poartă, sibienii deschizând scorul pe urmă după o reușită a lui Romario Pires. Replica oaspeților a venit imediat, Debeljuh pasând lui Chipciu și acesta a adus egalarea și s-a intrat la pauză cu 1-1.
În repriza secundă, CFR-ul a atacat din start și în numai 5 minute a făcut 2-1 după o centrare perfectă a lui Camora și o reluare cu capul a lui Gabriel Debeljuh. Fostul golgeter al lui FCH a fost cel mai bun jucător în acest meci. Forcing-ul CFR-ului a continuat, Păun și Youssef trecând fiind aproape de a marca și ei. Până la urmă s-a făcut 3-1, Rondon fiind angajat între linii și nu a ratat. S-a terminat 3-1 pentru clujeni și alb-vișinii ajung la 40 de puncte în campionat. Ei se află la un punct de liderul FCSB. De partea cealaltă, FC Hermannstadt a rămas cu 16 puncte, după 18 partide disputate.

Publicitate
Ultimele știri

Covor asfaltic și reparații la trotuare pe strada Gării din Mediaș

Strada Gării din municipiul Mediaș intră în lucrări de așternere a covorului asfaltic și reabilitare a rețelei de trotuare.Pe...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect