-1 C
Sibiu
luni, februarie 2, 2026

FC Hermannstadt a suferit al treilea eșec în campionat

Cele mai citite


Fotbaliștii pregătiți de Costel Enache nu au reușit să obțină primele puncte nici în cel de-al treilea joc din acest sezon. După eșecurile cu FCSB (3-4, deplasare) și Gaz Metan Mediaș (0-2, teren propriu), aseară a venit a treia înfrângere la rând pentru FC Hermannstadt. A fost un nou meci superb în deplasare în care au fost implicați alb-roșii, însă la final, Viitorul Constanța a obținut toate cele trei puncte. A fost 3-2 pentru formația antrenată de Gheorghe Hagi. Prima repriză a fost fără goluri. În partea a doua, partida a trecut la un nivel mult mai înalt al jocului, iar spectacolul și golurile au urmat. Gazdele au deschis scorul imediat după pauză, Țîru a făcut 1-0 după un corner în care oaspeții s-au apărat foarte rău, iar fundașul constănțenilor a trimis mingea în poartă. Replica sibienilor a venit imediat, însă Radu Petrescu nu a acordat penalty la faultul clar al lui De Nooijer împotriva lui Petrișor Petrescu. În minutul 62 s-a făcut 2-0, Eric plasând mingea lângă bară după o fază excelentă a lui Calcan și o pasă a acestuia pentru fostul mijlocaș al Gazului, în interiorul careului. Echipa noastră a revenit în meci prin Yazalde, vîrful transferat în această vară a redus diferența după o gafă a portarului Viitorului, la un șut de la distanță a lui Alex Mățel. Bucuria sibienilor nu a durat mult, Andrei Ciobanu a marcat un golazo și scorul a ajuns la 3-1. Fotbalistul Viitorului a șutat direct în vinclu, de la 28 de metri, lateral stânga. Nu a fost golul serii, Ionuț Stoica reușind o execuție fantastică cu călcâiul, după un corner executat de Jo Santos și FCH s-a apropiat la 3-2 în minutul 88. Hermannstadt a avut șansa obținerii primului punct în acest campionat, la ultima fază a disputei, însă Juvhel Tsoumou a ratat din unsprezece metri.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Tot mai multe orașe se ridică împotriva creșterii taxelor și impozitelor locale

Sute de oameni au ieșit în stradă, duminică, la Odorheiu Secuiesc, nemulțumiți de creșterea taxelor și impozitelor locale.La fel...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect