FC Hermannstadt întâlneşte FC Unirea Dej în runda cu numărul VI a Ligii a treia, seria a 5-a. Sâmbătă de la ora 15,00, echipa pregătită de Marian Mărgărit este favorită clară să obţină a cincea victorie din acest campionat. Gazdele se află pe poziţia secundă în campionat, la egalitatecu liderul Sănătatea Cluj, cu 13 puncte. Adversarii lor se află pe locul unsprezece, cu 5 puncte din patru meciuri. „Atât în meciurile de acasă cât și în cele din deplasare am obținut victorii, singurul semieșec fiind realizat în deplasare în compania echipei secunde a echipei de Liga I, ASA Târgu Mureș, rezultatul fiind influențat și de faptul că echipa noastră a jucat aproximativ 70 de minute în zece oameni. În acest moment ne situăm pe locul 2, cu același număr de puncte ca și echipa clasată pe primul loc, încadrându-ne în obiectivul fixat pentru acest tur de campionat. Jocul frumos, cu multe faze de poartă, atmosfera foarte bună din cadrul echipei și numărul ridicat de goluri marcate (12), constituie atuurile echipei noastre”, a declarat directorul sportiv al clubului, Marius Lungu.




