Daniel Deleanu
La Slobozia, iarna nu vine cu poezie, ci cu un vânt drept, de câmpie, care îți intră în oase și îți clatină gândurile. Stadionul, aici, pare o gară mică de provincie, uitată de trenurile-vedetă, dar în după-amiaza asta a găzduit un meci cât o epopee scurtă. Hermannstadt a coborât din autocar cu aerul unei echipe care știe că trebuie să muște din viață, nu doar să o guste.
Startul a fost însă o palmă rece. În minutul 12, peruanul Renato Espinosa a înscris pentru Unirea cu o lovitură curată, tăioasă, ca o lamă de cuțit scos cu pizmă din teacă. 1–0 și gazdele au prins curaj, iar noi am simțit acel gol ca pe o ușă trântită în nas. Hermannstadt, mai apoi, a fost o orchestră dezacordată, fiecare sibian alergând după partitura proprie.
Dar fotbalul, ca și destinul, iubește răsturnările bruște. În minutul 29, camerunezul Christ Afalna a egalat cu o execuție plină de forță, ca o declarație de război. Și dintr-odată, jocul s-a aprins. Sibienii au început să alerge cu ochii larg deschiși, cu o foame care nu mai era doar tactică, ci și viscerală.
A urmat minutul 33, când Aurelian Chițu, bravul nostru haiduc cu simț de gol, a întors scorul. A șutat cu siguranța celui care a trecut prin prea multe furtuni ca să se mai teamă de un pic de ploaie. 1–2. Nici nu apucaserăm să ne așezăm bucuria, că Afalna a lovit din nou, în minutul 36: timpul a îngheațat, iar mingea a devenit o cometă care a sfâșiat plasa Unirii, transformând zgomotul tribunelor într-o singură respirație tăiată de semnătura de artist a camerunezului. 1–3. În șapte minute, Hermannstadt a transformat meciul într-o poveste pusă pe fast forward.
Din acest moment, galeria gazdelor a amuțit, iar vântul părea că bate doar pentru noi. Sibienii au jucat cu o energie rară, aproape tropicală, de parcă Afalna adusese cu el căldura Africii în mijlocul câmpiei înghețate. Prima repriză s-a închis cu avantajul nostru și cu senzația că asistăm la o mică minune fotbalistică.
Repriza a doua a fost mai aspră. Unirea n-a cedat. În minutul 55, același Espinosa a redus diferența: 2–3. Golul a căzut greu, ca o piatră într-o apă liniștită. Din acel moment, Hermannstadt a trecut la munca brută: alergare, apărare, ceva contraatacuri, mult sacrificiu. N-a mai fost timp de arabescuri, ci doar de supraviețuire.
Ultimele minute, cum era de așteptat, au fost o luptă cu nervii. Mingea plutea prin careul nostru ca o pasăre rănită, iar fiecare degajare era o rugăciune scurtă. Ironia dulce a fotbalului: echipa care dansase în prima repriză a ajuns să apere cu dinții un avantaj fragil.
Fluierul final a venit ca o izbăvire. Hermannstadt a plecat de la Slobozia cu trei puncte muncite și cu o victorie care are gust de aventură. A fost un meci nebun, plin de goluri și de emoții, o demonstrație că echipa noastră poate fi și frumoasă, și eficientă – combinație rară ca o zi senină de ianuarie.
Noi, sibienii, rămânem cu imaginea acelor șapte minute magice în care am jucat fotbal ca într-un vis. Iar dacă Hermannstadt va ști să păstreze această flacără, iarna nu ni se va mai părea atât de lungă.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
