5.2 C
Sibiu
vineri, noiembrie 29, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Final de sezon pentru CSU Sibiu

Cele mai citite

Federația Română de baschet a decis să înceteze sezonul competițional 2019-2020, în contextul pandemiei de Covid-19. Organizatorii au hotărât că nu vor decerna titlul de campioană vreunei echipe din Liga Națională de Baschet. La momentul opririi campionatului, CSU Sibiu se afla pe locul III în competiție, după Universitatea Cluj și CSM Oradea.
 
Chiar dacă galben-albaștrii și-ar fi dorit să încheie stagiunea pe parchet, pandemia de coronavirus i-a determinat să reconsidere planurile inițiale. Federația Română de Baschet a decis încetarea sezonului competițional actual, urmare a situației excepționale în care ne aflăm. În acest context, BC CSU Sibiu caută soluții, în perioada imediat următoare, pentru a se revanșa față suporterii abonați cu reduceri și cadouri oferite în baza cardului de abonat. ”De ani buni, suporterii BC CSU Sibiu sunt flacăra vie a acestei familii extrem de numeroase și, din acest motiv, ne propunem să îi recompensăm pentru devotamentul lor. În sezonul 2019-2020 am înregistrat 1480 de abonați, un număr extrem de mare, la fel ca și dragostea lor pentru culorile galben-albastre, astfel că fiecare abonat va primi o mască #NuCedăm, în baza abonamentului pentru sezonul 2019-2020. Pentru ridicarea acesteia vă așteptăm, până la finalul lunii mai 2020, în fiecare zi, între orele 9:00 și 12:00, la sediul BC CSU Sibiu, str. Rennes, nr.2”, spun oficialii sibieni.
 
De asemenea, fanii echipei noastre vor beneficia în sezonul următor, la reînnoirea cardului de acces la meciurile BC CSU Sibiu, de o reducere de 20 la sută din prețul abonamentului pentru sezonul 2020/2021. ”Vulturii” lucrează în acest moment la strategia de ticketing pentru viitorul sezon și așteaptă termenul la care specialiștii din sport și sănătate vor permite reluarea competițiilor cu spectatori. ”BC CSU Sibiu a pus pe primul loc sănătatea, în această perioadă, pentru că dincolo de orice competiții, lupta pentru protejarea sănătății am considerat-o cea mai importantă. Ne-am fi dorit, și anul acesta, să jucăm finala campionatului, dar pandemia de coronavirus ne-a determinat să ne reevaluăm prioritățile. Nu avem altă soluție decât să ne adaptăm vremurilor, încercând să păstrăm alături de noi, ceea ce ne-a consacrat, în primul rând, de-a lungul timpului – familia galben-albastră. Niciun trofeu nu valorează cât dragostea oferită de suporterii BC CSU Sibiu și, din acest punct de vedere, cred că prin ei avem cel mai valoros și bogat palmares. De asemenea, numărul mare de parteneri ai echipei noastre- 38-sunt dovada vie că proiectul BC CSU Sibiu are toate armele pentru a depăși această situație excepțională. Le mulțumim tuturor celor care rămân aproape de noi, mai ales acum, în vremuri atât de complicate. Vom dovedi că forța acestei familii galben-albastre e mai puternică decât orice obstacol și sunt convins că vom depăși cu bine această perioadă”, a spus Horațiu Floca, director BC CSU Sibiu.
Îi sfătuim pe toți abonații să păstreze cardurile din sezonul 2019/2020 pentru că rămân valabile reducerile oferite de partenerii echipei noastre:

  • 15 la sută reducere la cumpărături de minim 200 de lei, din magazinul ANDU sau de pe siteul andusports.ro,
  • 10 la sută reducere la produsele DAbo,
  • 10 la sută reducere la produsele Sucre,
  • 20 la sută reducere la produsele Naturo Juice comercializate în magazinul de pe B-dul Nicolae Bălcescu, care se va deschide începând de vineri, 22 mai 2020.

 

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Programul evenimentelor din 30 noiembrie – 1 decembrie 2024 în Sibiu

Crăciunul pe Strada Turnului (Festival)Începe la 10:00 | Strada TurnuluiACS Alma Sibiu - Gloria Buzău (Sport)Începe la 10:00 |...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect