17.4 C
Sibiu
marți, mai 20, 2025

Finalista Cupei României întâlnește mâine o fostă adversară din Liga a II-a

Cele mai citite

Finalista competiției de anul trecut, FC Hermannstadt, intră în competiție, în noul sezon al Cupei României. Sibienii vor juca în deplasare pe terenul unei echipe pe care au întâlnit-o de două ori în sezonul trecut de campionat. Este vorba despre Academica Clinceni, revelației ediției de Liga a II-a. Clinceniul se află pe locul II, însă FCH își dorește calificarea în faza următoare. ”Ne dorim să ne calificăm în optimi. Nu ne va fi ușor, pentru că întâlnim o echipă în formă, ocupanta locului 2 din eșalonul secund. Academica este o echipă bună din eșalonul secund, o echipă tânără, care a marcat mult în acest sezon. Cu siguranță ilfovenii se vor mobiliza pentru a scoate un rezultat pozitiv. Se poate spune că așa am fost și noi anul trecut, o echipă din Liga 2 cu ambiții mari. Nu avem probleme de lot, toți jucătorii sunt apți. Sperăm să fim inspirați în alcătuirea echipei și la final să sărbătorim calificarea. Avem nevoie de un rezultat pozitiv”, a declarat antrenorul principal al echipei sibiene, Alexandru Pelici. Întâlnirea dintre Academica și FC Hermannstadt se va disputa mâine de la ora 16:30.

Publicitate
Ultimele știri

Mesajul SUA după alegeri: Așteptăm cu interes să colaborăm cu Nicușor Dan și cu noul guvern

Statele Unite ale Americii au transmis marți primul mesaj după turul 2 al alegerilor prezidențiale de duminică.Ambasada SUA la...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect