14.1 C
Sibiu
duminică, noiembrie 9, 2025

Fostul tehnician gazist, Gheorghe Mulţescu, a revenit în Liga I

Cele mai citite

Gheorghe MultescuGheorghe Mulţescu s-a întors în Liga I. Fostul tehnician al Gazului Metan este noul antrenor al Petrolului Ploieşti. El l-a înlocuit pe Răzvan Lucescu, într-o perioadă în care prahovenii erau într-un moment bun şi l-a care nimeni nu se aştepta să aducă o schimbare atât de radicală. Contractul „smurdului” este până la sfârşitul sezonului, şi cuprinde ca obiectiv principal, cucerirea titlului şi a Cupei României. Mulţescu va debuta pe bancă, chiar pe Ilie Oană, duminica aceasta, împotriva Stelei. Apoi se va deplasa la Jucu pentru CR, la Chiajna pentru a-l întâlni pe Hagi şi Viitorul său, urmând ca în 4 ocotmbrie să îşi înfrunte fosta echipă, pe medieşenii lui Dulca. „Petrolul mi-a rămas în suflet, mai ales că am avut succes la Ploieşti. Am o dorinţă foarte mare să câştigăm campionatul. Ar fi o realizare imensă atât pentru mine, cât şi pentru fani şi oraş”, a spus noul tehnician al „lupilor galbeni”.
Sursă foto – www.novatv.ro

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Limbaj de fost premier al României: „I-am dat țeapă lu’ mă-ta?” și „Borfaș e mă-ta”

Adrian Năstase, fostul premier al României, a folosit un limbaj suburban la adresa unor persoane care i-au comentat postările...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect