7.4 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

FOTO Cei mai buni sportivi ai județului au fost premiați la Sala Transilvania

Cele mai citite

Peste 60 de premii au fost oferite celor mai buni sportivi și antrenori din județul Sibiu, care au venit alături de familii și susținători.
Consiliul Județean Sibiu a organizat marți, 15 martie 2022, cea de-a treia ediție a Galei Sportului Sibian, un eveniment deja consacrat pentru premierea sportivilor și antrenorilor din județul Sibiu pentru rezultatele deosebite obținute în anul 2021.
Premierea a avut loc la Sala Transilvania din dorința de a da posibilitatea cât mai multor sibieni să participe la ceremonie și să își arate astfel susținerea lor pentru cei care au făcut și fac cinste județului Sibiu prin locurile fruntașe obținute la diferite competiții naționale și internaționale. Premiile au fost acordate de către președintele Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, de vicepreședinții Marcel Luca și Vlad Vasiu, precum și de administratorul public al județului, Adrian Bibu.
Printre cei care au onorat cu prezența lor Gala Sportului Sibian, ediția 2022, au fost parlamentari de Sibiu, subprefectul județului Sibiu, Daniel Moșin, consilieri județeni, reprezentanți ai mediului de afaceri.
Cromatica aleasă de echipa de organizare a Galei pentru întregul branding, galben și albastru, a reprezentat un semn de solidaritate și susținere pentru sportivii din Ucraina, greu încercați de situația cu care se confruntă țara lor.
Premianții au fost selectați, în baza unui regulament, de către o comisie de evaluare formată din: Matei Damian, reprezentant al Direcției Județene pentru Sport Sibiu, Ioan Hășmășan reprezentant al Universității ”Lucian Blaga” Sibiu și Alin Secetă, reprezentant al Consiliului Județean Sibiu.
Cei peste 60 de premianți au fost răsplătiți cu diplome, trofee, flori și o sumă de bani, care a variat între 1.000 lei și 7.500, valoarea totală a premiilor în bani fiind de 100.000 lei, sumă alocată din bugetul local al județului Sibiu. Toți premianții au fost emoționați de atenția și sprijinul Consiliului Județean Sibiu, fiind astfel încurajați și stimulați să își continue activitatea și să își mențină nivelul de performanță obținut iar, unde e posibil, să îl depășească.
De asemenea, Consiliul Județean Sibiu a acordat câteva premii speciale, în afara competiției, pentru a-și arăta recunoștința și prețuirea față de instituțiile din județul Sibiu care s-au remarcat în ceea ce privește susținerea practicării sportului, atât a celui de masă, cât și a sportului de performanță, mai ales în contextul Programului Anii Drumeției 2021-2022, inițiat și finanțat de CJ Sibiu. Premiile au fost îndreptate către Primăria Orașului Cisnădie, care e principalul finanțator al echipei de handbal feminin Măgura Cisnădie. Totodată, Primăria Cisnădie a fost premiată și pentru investițiile realizate în infrastructura de sport.
Un premiu special a primit și Serviciul Public Județean Salvamont Sibiu, pentru acțiunea de salvare a doi tineri prinși de avalanșă în Munții Făgăraș, în data de 13 ianuarie 2022, misiune extrem de dificilă și solicitantă, efectuată pe o durată de 17 ore, la temperaturi de – 20 grade Celsius. De asemenea, Constantin Puiu-Voila, salvator montan, a primit un premiu pentru întreaga activitate desfășurată în cadrul Serviciului Public Județean Salvamont Sibiu.
”Prin Gala Sportului ne dorim să clădim o tradiție a aprecierii performanței, atât în sport, cât și în educație. Facem asta pentru că avem nevoie de modele pozitive, de oameni care ne inspiră și ne dau speranță. Sportul antrenează disciplina, voința, depășirea propriilor limite, corectitudinea și spiritul de echipă – toate valori sănătoase care fac lumea mai bună și pe care ni le dorim în jurul nostru.
Sunt sigură că dacă aducem în fața comunității performanțele sportive putem inspira mai mulți sibieni să practice un sport, de plăcere sau de performanță. Sportivii sunt cei mai pașnici ambasadori ai unei comunități, ai unei țări, iar noi ca autorități publice dorim să le mulțumim că ne reprezintă cu cinste, să-i susținem și să-i facem cunoscuți”, a fost mesajul adresat de către președintele Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean.
Lista sportivilir premiați
1. Categoria Sport Olimpic
Locul 1: Mărginean Iulia – Florina Club Sportiv Şcolar Mediaș Secţia Atletism
Locul 2: Bucur Ionel Club Sportiv Municipal Sibiu Secţia Echitație
Locul 3: Anghel Andrei Club Sportiv Şcolar Şoimii Sibiu Secţia Judo
Menţiuni:
4. Bucur Daniel Ioan Club Sportiv Municipal Sibiu Secţia Echitație
5. Semenov Sofia – Maria Club Sportiv Municipal Sibiu Secţia Echitație
6. Teodorescu Alexandru – Ioan Club Sportiv Școlar Șoimii – Club Sportiv Municipal Sibiu Secția atletism
7. Macarei Marcus Club Sportiv Școlar Sibiu Secția Gimnastică
8. Harabagiu Mara – Ștefania Club Sportiv Școlar Sibiu Secţia Patinaj Viteză
9. Gnadt Andreea Club Sportiv Şcolar Sibiu Secţia Patinaj Viteză
10. Vlad Armean Nicolae Club Sportiv Next Sports Blăjel Secţia Mountain Bike
2. Categoria Antrenori Sport Olimpic
Locul 1: Hermann Vasile Club Sportiv Școlar Mediaș Secția Atletism
Locul 2: Andrei Cristina Club Sportiv Școlar Sibiu Secția Patinaj Viteză
Locul 3: Ionaș Ovidiu -Vasile Club Sportiv Școlar Șoimii Sibiu Secția Judo
Menţiuni:
4. Ibășfălean Vasile Club Sportiv Școlar Mediaș Secția Atletism
5. Căpățînă Dumitru – Adrian Club Sportiv Școlar Sibiu Secția Gimnastică
6. Bucur Ionel Club Sportiv Municipal Sibiu Secţia Echitație
7. Magheru Mioara Club Sportiv Școlar Șoimii Sibiu Secția Atletism
8. Badiu Ioan Club Sportiv Școlar Sibiu Secția Sărituri în apă
9. Sterea Viorel – Cătălin Club Sportiv Municipal Mediaș Secția Tenis de masă
10. Darko Pandurovici – Hulpuș Alexandru Club Sportiv Alpha Sport Team Sibiu Secția Baschet
3. Categoria Sport Neolimpic
Locul 1: Manea Marcel Club Sportiv Power Gym Mediaș Secția Culturism
Locul 2:Păturan Cătălin Club Sportiv Ippon Mediaș Secția Karate WUKF
Locul 3 Stoica Lucian – Emilean Aociația Club Sportiv Pangratikon Sibiu Secția Pangration Athlima
Menţiuni:
4. Băilă Teodor – Mihai Club Sportiv HWARANG Sibiu Secția Taekwon -do ITF
5. Rotariu Sabina Club Sportiv Ippon Mediaș Secția Karate WUKF
6. Nagy Tara Izabela Club Sportiv Ippon Mediaș Secția Karate WUKF
7. Toma Andrei Club Sportiv Ippon Mediaș Secția Karate WUKF
8. Ivan Iulia Maria Club Sportiv Ippon Mediaș Secția Karate WUKF
9. Bolduț Cristian Asociația Club Sportiv ROKAN Sibiu Șecția Karate Kyokushin IKO 2
10. Dancu Ioan – Marius Club Sportiv PUMA Sibiu Secția Taekwon -do ITF
11. Văcariu Vlad – Vasile Club Sportiv PUMA Sibiu Secția Taekwon – do ITF
4. Categoria Antrenori Sport Neolimpic
Locul 1: Hanga Dora Club Sportiv Ippon Mediaș Secția karate WUKF
Locul 2: Tiucă Dan – Simion Asociația Club Sportiv ROKAN Sibiu Șecția Karate Kyokushin IKO 2
Locul 3: Lazurca Alin – Romulus Club Sportiv PUMA Sibiu Secția Taekwon -do ITF
Menţiuni: Categoria Merit pentru întrega activitate
1. Sanislav Mihai profesor Univ. „Lucian Blaga” Sibiu
2. Domnar Ioan judo
3. Nan Florian – Mircea ghid montan
4. Nan Ioan – Dorin profesor educație fizică
6. Categoria Tinere speranţe
1. Rotar Bogdan Vasile – Club Sportiv Comunal Șelimbăr – fotbal –
2. Radu Gabriel – Dumitru – Club Sportiv Alpha Sport Team Sibiu – baschet –
3. Itu Paul – Club Sportiv Alpha Sport Team Sibiu – baschet –
4. Hurdubelea Raul – Club Sportiv Alpha Sport Team Sibiu – baschet –
5. Carpovici Robert – Club Sportiv Alpha Sport Team Sibiu – baschet –
4. Purece Vălean -Constantin Club Sportiv Municipal Sibiu Secția Sambo
5. Bîrluț Florin – Viorel Club Sportiv HWARANG Sibiu Secția Taekwon -do ITF
6. Herman Vasile Club Sportiv Școlar Mediaș
Secția Atletism – probe neolimpice
7. Andrei Cristina Club Sportiv Școlar Sibiu Secția Patinaj role
8. Rădulescu Dan Asociația Club Sportiv DANLA Sibiu Secția Wushu kung fu
9. Popa Felicia Club Sportiv Școlar Șoimii Sibiu Secția Culturism
10. Bălan Ștefan Romeo Club SportivOrășenesc Tălmaciu Secția Popice
6. Hudea Alexandra Maria – Clubul Sportiv Școlar Mediaș – ateletism –
7. Gnadt Klara – Club Sportiv Şcolar Sibiu – patinaj viteză –
8. Lera Sebastian – Alexandru – Club Sportiv Şcolar Sibiu – patinaj viteză
9. Cosma Mihai – Club Sportiv Şcolar Sibiu – sărituri în apă –
10. Pridon Theodor Vasile – Club Sportiv Next Sports Blăjel – mountain bike –
7. Categoria Ambasador al Sportului
1. Oprea Ovidiu -Tudor mountain bike
2. Martinescu – Bădălan Fabiana arbitru de baschet
3. Pănescu Iulian ghid montan
4. Vonica Ghizela – Daniela alergare C.S. Comunitar Sibiu
8. JOCURI SPORTIVE SENIORI
– Echipa de handbal feminin senioare de la Clubul Sportiv Măgura Cisnădie
9. JOCURI SPORTIVE JUNIORI
– Echipa de baschet masculin juniori U14 de la Clubul Sportiv Alpha Sibiu
10. PREMIUL SPECIAL ptr. Asociațiile pe ramură de sport cu cea mai semnificativă
activitate
– Asociația Județeană de Fotbal Sibiu.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Nicolae Ciucă demisionează din funcția de președinte al PNL

Candidatul PNL la alegerile prezidențiale, Nicolae Ciucă, și-a anunțat luni demisia din funcția de președinte al partidului.„Dragi români, vă...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect