Câteva zeci de suporteri ai Gazului Metan le-au făcut o surpriză fotbaliștilor pregătiți de Cristian Pustai și au fost prezenți la antrenamentul de marți seara al formației medieșene. Membrii galeriei au făcut spectacol înainte de antrenament, dorind să le transmită jucătorilor un mesaj de susținere înainte de returul semifinalei de joi seara cu FC Hermannstadt, care poate înseamna calificarea în finala Cupei României pentru formația medieșeană. Suporterii au adus cu ei fumigene și i-au aplaudat îndelung pe jucătorii Gazului Metan.