7.9 C
Sibiu
joi, octombrie 2, 2025

FOTO: Meci perfect pentru Hermannstadt, 3-0 cu UTA Arad. Tiago Goncalves a dat două pase de gol

Cele mai citite

Aproximativ 3.300 de spectatori au asistat, sâmbătă, la succesul formației FC Hermannstadt, scor 3-0, cu UTA Arad.

Sibienii au avut inițiativa și au avut prima oportunitate a partidei în minutul 6, când șutul lui Sergiu Buș a fost prins de portarul Aradului.

Arădenii au replicat în minutul 12 prin Conte. Acesta a reluat cu capul o centrare din corner, însă Căbuz a reținut fără probleme.

Cinci minute mai târziu, Robert Popescu a trimis periculos de la marginea careului, însă balonul a trecut pe lângă poarta echipei vizitatoare.

UTA a avut o oportunitate bună în minutul 24, când șutul-bombă a lui Omondi a fost respins de Căbuz.

Sibienii au deschis scorul în minutul 33. În urma unei colaborări excelente între Goncalves și Neguț, ultimul a pătruns în careu și a deschis scorul.

Două minute mai târziu, Costache a trimis balonul în plasă, însă golul a fost anulat pentru o poziție de off-side, astfel că scorul a rămas favorabil formației FC Hermannstadt.

În minutul 36, Neguț a avut șansa „dublei”, însă șutul său a trecut foarte puțin pe lângă poarta Aradului.

FC Hermannstadt a făcut 2-0 în minutul 43. Goncalves a trimis o pasă extraordinară pentru Sergiu Buș, care a marcat.

Jucătorii lui Marius Măldărășanu au avut o mare ocazie în minutul 53. Același Goncalves a trimsi o pasă perfectă în careu, însă Ianis Stoica a trimis peste poartă.

Robert Popescu a trecut pe lângă 3-0 în minutul 64, când șutul său a trecut puțin pe lângă poarta arădenilor.

Ianis Stoica a avut și el ocazia să înscrie în minutul 67, când a șutat de la marginea careului, dar mingea a fost respinsă de Iliev.

Și Murgia a trecut pe lângă 3-0 în minutul 75, când a lovit balonul cu capul după o centrare, dar Iliev a avut o paradă senzațională și a evitat golul.

Ianis Stoica a făcut până la urmă 3-0 în prelungirile reprizei secunde în urma unei combinații cu Chițu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Doi șoferi nu au oprit la semnalele polițiștilor. Urmăriri pe șoselele din județul Sibiu

Polițiștii sibieni au fost nevoiți să urmărească doi șoferi care nu au oprit la semnalele lor, în Mediaș și...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect