3.1 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Gaz Metan a câștigat derby-ul județului

Cele mai citite

Fotbaliștii lui Edi Iordănescu au făcut o partidă bună la Pitești și și-au adjudecat toate cele trei puncte împotriva echipei lui Vasile Miriuță. A fost 2-0 la finalul a 94 de minute groaznice pentru FC Hermannstadt, alb-negrii având multe oportunități pe contraatac din care să creeze pericol la poarta apărată de Căbuz, iar sibienii au pierdut doi jucători pentru meciul următor de la Chiajna, Dâlbea și Dandea fiind eliminați. A fost o partidă cu multă tensiune, fiind multe faulturi, iar arbitrul George Găman a acordat nu mai puțin de zece cartonașe galbene și două roșii.
Gol rapid pentru medieșeni
Prima repriză a fost groaznică pentru sibieni, care și-au creat numai o ocazie în ultimul minut, pe când ”lupii negri” au jucat mult mai bine, atât în atac, cât și pe contraatac. Oaspeții au început excelent meciul și și-au creat faze la poarta lui Căbuz încă din startul partidei. Mario Rondon a dat pe lângă minge din 5 metri, pe când lovitura de cap a lui David Caiado a fost respinsă peste de portarul gazdelor. Minutul 5 a adus deschiderea scorului. Ionuț Larie a marcat cu capul la primul său joc în tricoul Gazului Metan, după o centrare grozavă din lovitură liberă a lui Chamed. Au urmat 33 de minute fără ocazii și cu ritm slab. Tot oaspeții au avut șansa desprinderii, Chamed a centrat superb și cu stângul, Olaru a lovit bine cu capul, însă Căbuz a reușit să respingă balonul. Finalul i-a adus în prim plan și pe jucătorii lui FC Hermannstadt. Primul a fost căpitanul Dâlbea, care a fost eliminat după ce a primit al doilea galben, la o intrare urâtă cu talpa asupra lui Olaru. La faza următoare, Tătar a executat un corner, iar Dandea a ratat ținta din careu și s-a intrat la pauză cu 1-0 pentru medieșeni.
Fără victorie pentru Miriuță și acum
Repriza secundă a început cu schimbări din partea lui Miriuță. Ionuț Stoica i-a lăsat locul lui Nemanja Mijuskovic, iar Filip Jazvic a intrat în locul lui Lucian Dumitriu. Ultimul a și avut ocazia egalării. șutul său fiind respins de Vali Crețu, care a avut o intervenție formidabilă, astfel mingea ar fi ajuns la Blănaru, în 5 metri, cu poarta goală. Trei minute mai târziu, Edi Iordănescu l-a scos din teren pe cel mai bun fotbalist al meciului, Naser Chamed, acesta fiind înlocuit cu Mailat, care avea să fie crucial pe final. Până atunci, FC Hermannstadt a mai avut două oportunități să egaleze, însă ambele au fost ratate. Jazvic a avut cea mai mare șansă, dar reluarea sa din 6 metri a trecut peste. Replica Gazului a venit pe contraatac, Mailat a șutat puțin pe lângă. Apoi, a venit rândul lui Dandea să fie eliminat. Jucătorul alb-roșilor și-a pierdut cumpătul la o fază simplă, l-a lovit cu capul pe Bușu și s-a îndreptat direct spre ieșirea din teren. Rămași în 9 fotbaliști, sibienii au atacat, dar nu au putut egala, iar pe contraatac, Mailat a fost faultat de Căbuz și Gazul a primit lovitură de la unsprezece metri. Rondon a executat impecabil și FC Hermannstadt – Gaz Metan Mediaș s-a încheiat 0-2.  După acest rezultat, Gaz Metan a urcat pe locul II în play-out, cu 19 puncte, la egalitate cu liderul Dinamo. FC Hermannstadt a căzut pe locul 5, cu 16 puncte.
Mircea Rednic a fost prezent în tribună pentru a-și studia viitoarea adversară a echipei sale                                             
A fost o nouă partidă fără victorie pentru Miriuță contra lui Iordănescu, tehnicianul lui FCH nereușind să câștige vreodată în fața lui Edi. Anghel Iordănescu, Constantin Schumacher și Nicolae Dică au fost printre oamenii prezenți la meci. Mircea Rednic s-a aflat și el pe stadionul Nicolae Dobrin din Pitești, echipa sa jucând etapa viitoare la Mediaș.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO/VIDEO – Protest după alegeri: „Tinerii vă spun în cor/Nu votați un dictator”

Peste 300 de tineri protestează, luni seara, în Piața Universității,, împotriva candidatului la președinție ajuns în turul doi cu...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect